Şomerii refuză zeci de mii de joburi anual. Vezi câte posturi rămân neocupate

ANOFM a anuntat peste 9000 de locuri de muncă
ANOFM a anuntat peste 9000 de locuri de muncă

Un număr de 42.600 de locuri de muncă au rămas neocupate anul trecut, fiind refuzate în mod constant de către şomeri. Totuşi, numărul posturilor vacante declarate în mod repetat de angajatori este mai mic decât în 2009, când peste 66.000 de joburi au rămas neocupate, potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Anul trecut numărul locurilor de muncă vacante a crescut cu peste 55.000, comparativ cu anul 2009, de la 418.301 la 474.078, informează Antena 3.

„În anul 2010 numărul locurilor de muncă declarate în mod repetat de angajatori din cauză că nu puteau fi ocupate, a scăzut, ponderea acestora era în anul 2010 de 8,56% faţă de 15,80% în anul 2009, aceasta dovedind şi faptul că, persoanele în căutarea unui loc de muncă au acceptat ocuparea mai uşor”, spun reprezentanţii agenţiei.

Cele mai multe locuri de muncă rămase neocupate au fost sectorul fabricării articolelor de îmbrăcăminte, protecţie şi gardă, în domeniul consultanţei pentru afaceri şi management şi în comerţ.

„Locurile de muncă rămase neocupate sunt prost plătite. Salariile pentru aceste posturi sunt egale sau depăşesc cu puţin ajutorul de şomaj şi atunci cei mai mulţi optează pentru ajutorul de şomaj”, explică specialiştii în resurse umane.

Potrivit unui act normativ, publicat în Monitorul Oficial, de la 1 ianuarie 2011, şomerii care refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor nu vor mai beneficia de indemnizaţia de şomaj.

Astfel, anul trecut 2.316 persoane au rămas fără ajutorul de şomaj din cauza refuzului nejustificat de a se încadra sau de a urma un curs de formare profesională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel