Somalia: 13 luptători ai grupării Stat Islamic au fost ucişi într-o lovitură aeriană americană

O lovitură aeriană americană a ucis 13 luptători ai grupării Stat Islamic (SI) în regiunea semiautonomă Puntland din Somalia, a anunţat armata SUA, la câteva zile după ce trei militanţi au fost eliminaţi printr-o acţiune de acelaşi tip, transmite Reuters.

Armata americană şi-a intensificat campania de lovituri aeriene în Somalia de la preluarea mandatului de către Donald Trump, afirmând că într-un interval de doi ani a ucis mai mult de 800 de luptători. SI a recrutat oameni în Puntland, însă experţii apreciază ca neclară amploarea forţei sale şi consideră că aceasta rămâne un jucător mic în comparaţie cu gruparea al Shabaab, legată de Al Qaida, care a controlat mare parte din Somalia. Comandamentul american pentru Africa (AFRICOM) a arătat joi seara că ultima lovitură a vizat o tabără somaleză a SI din munţii Golis.

'La acest moment, numărul teroriştilor ucişi în lovitura aeriană din 8 mai este evaluat la 13', a precizat AFRICOM. Comandamentul citat a anunţat în aprilie că l-a ucis pe Abdulhakim Dhuqub, pe care l-a identificat ca fiind numărul 2 al SI în Somalia. Somalia a căzut pradă unui război civil şi unei insurgenţe islamiste din 1991. Gruparea al Shabaab a fost alungată din capitala Mogadiscio în 2011, dar păstrează încă o puternică prezenţă în regiunile din sudul şi centrul ţării şi se confruntă adesea cu SI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel