Soluţie tranşantă privind sponsorizarea medicilor de către companiile farmaceutice

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti propune o soluţie tranşantă pentru reglementarea suplimentară a colaborării dintre medici şi companiile farmaceutice, poziţie pe care CMMB o va prezenta autorităţilor.

Reprezentanţii CMMB spun că decizia, adoptată miercuri de Biroul Executiv al Colegiului, a fost luată ca urmare a apariţiei unor poziţii publice care incriminează nejustificat întreaga comunitate medicală.

'Pentru eliminarea oricărui potenţial risc al influenţării medicilor prin diferite acţiuni de sponsorizare de către companiile farmaceutice, dorim să propunem diferenţierea între medicii care aduc progres în medicina din România prin lucrări ştiinţifice publicate şi prezentate la congrese internaţionale, participarea la 'paneluri' sau membri în 'advisory boards', 'steering committees', prezenţa în conducerea unor societăţi profesionale medicale internaţionale, cei cu participare activă la cursuri/mastere/doctorate în afara ţării, etc., faţă de medicii care necesită doar programe de educaţie medicală continuă, conform Statutului Colegiului Medicilor din România (200 de puncte de educaţie medicală la 5 ani)', se arată într-un comunicat al CMMB transmis joi Agerpres.

Colegiul Medicilor propune ca pentru prima categorie de medici sponsorizările din partea companiilor farmaceutice să fie posibile pentru participarea la astfel de întruniri ştiinţifice, naţionale şi internaţionale, pentru un număr de zile necesar desfăşurării activităţilor la care participă, printr-o convenţie cu instituţia angajatoare care să prevadă un număr maxim de 30 de zile lucrătoare anual, pentru care continuă să îşi primească drepturile salariale aferente funcţiei de bază.

Pentru a doua categorie de medici, Colegiul propune dreptul la două sponsorizări anual pentru a participa la manifestări ştiinţifice în afara ţării, cu menţiunea că nu pot fi sponsorizaţi de aceeaşi companie într-un an. În plus, propune ca aceştia să mai aibă dreptul de a fi sponsorizaţi pentru o manifestare ştiinţifică în ţară, însă nu de către companiile care au realizat sponsorizările externe, acolo unde este cazul. Un medic care nu beneficiază de sponsorizare externă poate beneficia de trei sponsorizări pentru manifestări ştiinţifice interne în anul respectiv, de asemenea realizate de către companii diferite, precizează CMMB.

O altă propunere este ca rezidenţii din ultimii doi ani să aibă posibilitatea de a primi o sponsorizare pe an (pentru o manifestare ştiinţifică externă sau internă), cu acordul conducătorului de rezidenţiat.

O relație firească

'Relaţia dintre medici şi companiile farmaceutice este firească, întrucât medicamentele noi, mai eficiente, nu pot pătrunde într-un sistem de sănătate dacă medicii nu le cunosc, dacă profesioniştii cei mai pregătiţi nu sunt implicaţi în dezvoltarea lor, dacă aceştia nu comentează studiile clinice şi dacă autorităţile nu le evaluează prin profesioniştii cei mai pregătiţi. Există obligativitatea legală ca noile medicamente să fie discutate şi comentate în ceea ce priveşte eficacitatea şi siguranţa în interiorul comunităţii medicale.

Această acţiune trebuie făcută de către profesioniştii cei mai pregătiţi, tocmai pentru că aceştia au responsabilitatea de a fi obiectivi şi de a evidenţia nu numai aspectele de eficacitate, dar şi limitările noilor alternative terapeutice. (...) Toată activitatea care este implicată de primul punct nu poate fi desfăşurată fără o recompensă rezonabilă, conform dreptului de a fi recompensat pentru munca depusă conform duratei, calităţii şi nivelului de complexitate al acesteia, drept prevăzut de Constituţie şi de Codul muncii. Această recompensă rezonabilă trebuie să se încadreze în normele legale în vigoare, inclusiv prevederile Codului fiscal', se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel