Solicitarea DNA în cazul lui Viorel Ilie, discutată vineri

Solicitarea DNA privind încuviinţarea urmăririi penale faţă de senatorul Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, ar putea fi discutată vineri, 1 septembrie, la începerea sesiunii, în Biroul permanent al Senatului. 

Biroul permanent va înainta cererea Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere, care va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

Pe 25 august, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale.

'Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale şi faţă de Ilie Viorel are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul (MPR) a organizat un concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată. Cu referire la concurs, au rezultat indicii că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant', preciza DNA.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel