Sofica Dumitrașcu, fost judecător, a murit. Anunțul CSM

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat vineri decesul fostei judecătoare Sofica Dumitrașcu.

"Consiliul Superior al Magistraturii își exprimă profundul regret pentru încetarea din viață, după o grea suferință, a doamnei Sofica Dumitrașcu, fost judecător în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ne exprimăm, totodată, înalta apreciere pentru întreaga sa activitate profesională pusă în slujba justiției române și transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească!", a transmis CSM.

Sofica Dumitrașcu este cea care, în aprilie 2006, a decis eliberarea lui Omar Hayssam pe motive medicale. Acesta a reușit să fugă din România la scurt timp, eveniment ce a dus la demisia procurorului general de atunci, Ilie Botoș, și a șefilor serviciilor de informații.

Sofica Dumitrașcu a făcut parte și din completul de judecată care l-a condamnat pe Hayssam la 20 ani închisoare pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak. În iulie 2013, Omar Hayssam a fost adus în țară și încarcerat.

În 2009, judecătoarea a promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție, după care s-a pensionat în anul 2014. A activat apoi ca avocat, unul dintre clienții săi fiind Gigi Becali.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel