€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Șofer prins între un tramvai și un copac, în urma unui accident pe Preciziei
Autor: Iulia Horovei

accident-info-trafic-bucuresti---ilfov_93166000 Sursa foto: Info Trafic București - Ilfov
 

Un accident rutier a avut loc vineri după-amiază pe strada Preciziei din Sectorul 6.

Șoferul unui autoturism a fost prins între un tramvai și un copac, în urma unui accident petrecut, vineri, în jurul orei 16:30, pe strada Preciziei din Sectorul 6.

Accident fără victime. Traficul tramvaielor, restricționat

„Un bărbat în vârstă de 45 de ani a condus un autoturism pe strada Preciziei, sensul de mers către strada Valea Cascadelor, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un tramvai care circula pe linia 25, în aceeași direcție de mers. În urma coliziunii, tramvaiul a deraiat, iar autoturismul a fost prins între tramvai și un copac”, informează Brigada Rutieră a Capitalei.

Din accidentul de circulație nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Atât vatmanul, cât și conducătorul autoturismului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.

„Traficul tramvaielor este restricționat pe strada Preciziei, pe ambele sensuri de mers”, arată sursa citată, potrivit Agerpres.

Citește și: Un copil de 2 ani a murit după ce tatăl său l-a uitat în maşina încinsă atunci când trebuia să îl lase la creșă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close