Șofer oprit cu focuri de armă. Mașina s-a răsturnat într-un pârâu

Foto: Poliția de Frontieră
Foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră de la Vișeu de Sus au fost nevoiți să oprească un șofer cu focuri de armă. 

Azi dimineață, în jurul orei 03.20, polițiștii de frontieră de la Vișeu de Sus au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control a unui autoturism fără plăcuțe de înmatriculare, care circula pe un drum forestier, de la frontiera de stat spre interiorul țării, pe direcția localității Borșa, județul Maramureș, se arată într-un comunicat de presă. 

Șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare și nici la somațiile polițiștilor de frontieră, continuându-și deplasarea în mare viteză, fapt pentru care au fost trase trei focuri de avertisment în plan vertical. După câțiva kilometri o altă patrulă a poliției de frontieră a încercat sa-l oprească, dar nici de această dată conducătorul auto nu s-a oprit, fapt pentru care, în conformitate cu prevederile legale, lucrătorii noștri au tras un foc de arma spre pneurile mașinii. În acel moment, șoferul a virat brusc pe un drum lăturalnic, iar la puțin timp, la trecerea peste un pod, mașina s-a răsturnat.

Cine este șoferul 

Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un cetățean român, în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș. Acesta nu prezenta leziuni majore şi nu a dorit asistenţă medicală.

În urma unui control sumar asupra mijlocului de transport au fost observate în interiorul autoturismului păr de animal și pete de sânge, indicii privind săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic. Totodată, s-a mai constatat că persoana în cauză are dreptul de a conduce anulat.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Viseu de Sus, în cooperare cu reprezentanţi ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase al IPJ Maramureş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel