Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România (SOGR) recomandă vaccinarea gravidelor

Societatea de Obstetrica și Ginecologie din România (SOGR) recomandă vaccinarea gravidelor - Captura video Ro Vaccinare Facebook
Societatea de Obstetrica și Ginecologie din România (SOGR) recomandă vaccinarea gravidelor - Captura video Ro Vaccinare Facebook

Societatea de Obstetrica și Ginecologie din România (SOGR) recomandă vaccinarea gravidelor.

„Vaccinarea este o procedură care salvează vieți, care ne ferește de forme grave și care contribuie la nașterea unui copil sănătos!Femeile se pot vaccina dinainte de a fi gravide, în timpul sarcinii, încă din primul trimestru al sarcinii, dar și în lăuzie. Infecția sarcinii este mai periculoasă, ca manifestare, decât în afara acesteia.”

Prof. univ. dr. Daniel Mureșan, președintele SOGR: Vaccinarea împotriva COVID-19 în sarcină sau în timpul alăptării este recomandată ca singura intervenție eficientă care reduce riscurile îmbolnăvirii și pe cele asociate trecerii prin boală (complicații pentru mamă și copil, risc de naștere prematură, de admisie în terapie intensivă, risc de deces).Vaccinează-te, alege cel mai sănătos lucru pentru tine și pentru copilul tău! Material video realizat de Biroul OMS România', scrie RO Vaccinare pe pagina de Facebook.

MEDICAMENTUL Molnupiravir, nouă ARMĂ împotriva COVID. OMS, anunț

Medicamentul este dezvoltat de compania farmaceutică germană Merck. OMS transmite că "ar putea fi o nouă armă de luptă împotriva pandemiei", relatează EFE, conform Agerpres. 

"Este un progres interesant, deşi trebuie să vedem toate datele complete", a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier.

Anunțul companiei Merck



Compania Merck a anunţat luni că a depus la Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) o cerere de autorizare în regim de urgenţă a pastilei sale anti-COVID-19 care, potrivit unui studiu clinic, reduce cu aproximativ 50% riscul de spitalizare şi de deces pentru pacienţii diagnosticaţi cu această maladie. Acest tip de tratament cu pastile, uşor de administrat, este extrem de aşteptat şi considerat o modalitate eficientă de combatere a pandemiei.

Christian Lindmeier a precizat că vaccinurile şi medicamentele împotriva COVID-19 nu sunt singura armă de combatere a noului coronavirus, amintind că purtarea măştilor sanitare şi distanţarea fizică sunt de asemenea utile, mai ales pentru persoanele care nu au încă acces la produse farmaceutice.

Pe ce se bazează Merck


Pentru cererea sa de autorizare, Merck se bazează pe un studiu clinic realizat împreună cu partenerul său Ridgeback Biotherapeutics în rândul unor pacienţi cu forme uşoare până la moderate de COVID-19 şi cel puţin un factor de risc agravant. Toţi pacienţii au primit tratament timp de cinci zile de la primele simptome.

Rata de spitalizare sau de deces la pacienţii care au primit medicamentul a fost de 7,3%, comparativ cu 14,1% în rândul celor care au primit un placebo. Niciun deces nu a fost reportat în rândul persoanelor tratate cu Molnupiravir, comparativ cu opt cazuri în al doilea grup de studiu.

Noul medicament poate reprezenta un mare progres



Organizaţia Medici Fără Frontiere (MSF) a precizat că noul medicament poate reprezenta un mare progres, mai ales în ţările cu rate scăzute de vaccinare, dar a atras atenţia ca atât Merck cât şi alte companii să aibă în vedere ca acest de tratament să fie disponibil la un preţ accesibil tuturor.

MSF a calculat că, un tratament de cinci zile cu Molnupiravir la preţul pieţei poate ajunge la 700 de dolari, însă dacă medicamentul este fabricat în India, preţul ar putea scădea până la 20 de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel