Cum s-a furat la Sala Palatului. Vezi Raportul Corpului de Control

Sala Palatului
Sala Palatului

După Parlament, și Guvernul încearcă să mai reducă din cheltuieli. Una dintre măsurile menite să elimine pierderile din buget este închiderea Sălii Palatului.

Ministerul Culturii şi Secretariatul General al Guvernului caută soluţii pentru închiderea sau stoparea „găurilor negre” din cadrul Centrului pentru Artele Spectacolului „Sala Palatului” din Bucureşti. Astfel se urmărește ca instituţia să devină eficientă, anunță vicepremierul Liviu Dragnea.

Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului a fost introdus un proiect de hotărâre privind „desfiinţarea Centrului pentru Artele Spectacolului Sala Palatului şi pentru modificarea unor acte normative”, dar actul normativ a fost amânat.

La finalul şedinţei, vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că ministrul Culturii şi secretarul general al Guvernului se vor pune de acord asupra acestui act normativ până săptămâna viitoare.

Vezi aici Raportul Corpului de Control efectuat la Sala Palatului

„Se intenţionează eficientizarea activităţii şi, practic, închiderea sau stoparea găurilor negre care au fost pe lângă această instituţie de-a lungul anilor. Secretariatul General al Guvernului va identifica soluţii pentru ca acest edificiu să poată fi adus la o stare mai bună”, a declarat Dragnea, conform mediafax.

În toamna anului trecut, Centrul pentru Artele Spectacolului „Sala Palatului” a fost trecut de Executiv din subordinea Ministerului Culturii în cea a Secretariatului General al Guvernului. Măsura a vizat promovarea imaginii României şi a „strategiilor guvernamentale” în diverse domenii.

De Ce News vă învită să vă exprimați opinia în legătură cu acest subiect. Ce părere aveți despre această inițiativă? Sunteți de acord cu închiderea Sălii Palatului?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel