Soarele, mai LENEȘ ca niciodată. Sfârșitul lumii sau epoca de gheață? La ce să ne așteptăm

Soarele intră în concediu și este mai "leneș" ca niciodată. Iată ce spun specialiștii și la ce trebuie să ne așteptăm. 

Deși suntem obișnuiți cu rutina răsăritului și apusului în fiecare zi, Soarele trece printr-o fază mai puțin activă, care se numește „minimum solar".

Soarele are cicluri regulate, cam de 11 ani, în care înregistrează vârfuri de activitate energetică, urmate de puncte de minimum. În timpul vârfurilor de activitate, apar mai multe pete și erupții solare. Când se află în faza de minimum, Soarele este mai liniștit, activitatea sa energetică este mai scăzută și sunt mai puține pete și erupții solare de observat, relatează CNN.

Marele "minimum solar" și încălzirea climatică

Cercetătorii de la NASA spun că în prezent ne aflăm în „Marele minimum solar". Ultima dată când s-a întâmplat asta a fost între 1650 și 1715, o perioadă care mai este cunoscută și ca Mica Epocă de Gheață în emisfera nordică. Atunci, o combinație între răcirea aerosolilor vulcanici și activitatea solară redusă au determinat temperaturi mai scăzute la suprafața Pământului, potrivit NASA.

Chiar dacă acest nou minimum solar prin care trecem nu va mai produce o nouă epocă de gheață, încălzirea cauzată de gazele cu efect de seră rezultate din activitatea umană de ardere a combustibililor fosili este acum de șase ori mai mare și chiar dacă acest „Mare minim solar" ar dura zeci de ani, efectele nu vor mai fi aceleași.

Chiar dacă un Mare minimum solar ar dura un secol, temperaturile globale vor continua să crească. Asta pentru că sunt mai mulți factori decât simplele variații ale puterii solare care influențează temperaturile pe Pământ, iar în zilele noastre, factorul dominant este încălzirea care rezultă de la emisiile de gaze cu efect de seră", spun cercetătorii de la NASA.

Va veni "sfârșitul lumii"?

De îndată ce a început să se vorbească despre minimul solar, unele tabloide au făcut legătura cu un eveniment care a avut loc la începutul secolului al XIX-lea, în jurul anului 1816, denumit și anul fără vară.

A fost denumit așa pentru că temperaturile au scăzut, recoltele nu s-au făcut și mulți oameni în întreaga lume pur și simplu au murit de foame sau de frig. Numai că asta n-a avut nimic a face cu activitatea Soarelui. Toate aceste probleme au fost cauzate de colosala erupție din 1815 a vulcanului Tambora din Indonezia.

Deci temerile că se va produce o scădere a temperaturilor, că vor fi cutremure devastatoare și foamete sunt nejustificate științific, dar sunt medii care propagă astfel de idei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy