Într-o postare recentă a Institutului Național de Antropologie și Istorie din Mexic (INAH), arheoastronomul Ismael Arturo Montero García de la Universitatea din Tepeyac a explicat că „mayașii, mari observatori, aveau o cunoaștere profundă a mecanicii celeste și o mare precizie în prezicerea eclipselor”, scrie IFL Science.
Cu toate acestea, spre deosebire de astronomii din ziua de azi, experții mayași nu aveau telescoape sau alte instrumente avansate care să îi ajute în calculele lor, astfel că nu puteau înregistra niciun eveniment care nu era vizibil din casa lor. Este și motivul pentru care Montero García estimează că mayașii erau capabili să prezică aproximativ 55% din eclipse – destul de impresionant, în lipsa tehnologiei. „Cum se face că au fost capabili să le prezică? Pentru că nu poate avea loc o eclipsă solară decât în timpul unei Luni Noi și nu poate avea loc o eclipsă lunară decât dacă este Lună Plină”, a explicat el.
Nu aveau telescop, dar aveau... alte metode. Cum ar fi acest Codex Dresda. Datând din secolele al XI-lea sau al XII-lea, acest vechi manuscris mayaș conține o serie de tabele astronomice care erau folosite pentru a urmări mișcarea obiectelor cerești. Așa se orientau pe harta astronomică, cel mai probabil. Unul dintre semnele care indică o eclipsă poate fi găsit la pagina 54 din Codex și înfățișează o bandă cerească, Soarele dar și câmpuri albe și negre care seamănă cu aripile de fluture. O astfel de reprezentare grafică, cu detalii de alb și negru, duc cu gândul la eclipsă.
"Soarele este mâncat"
În limba mayașă, conceptul de "soare mâncat" se traduce prin "Pa'al K'in," însemnând și "soare feliat", în timp ce aztecii vorbitori de nahua foloseau termenul "Tonatiuh qualo," adică "Soarele este mușcat".
Astăzi, știm că Soarele nu este nici mâncat, nici feliat în timpul unei eclipse solare, ci pur și simplu este acoperit atunci când Luna Nouă traversează planul orbitei Pământului. Acest eveniment se petrece de obicei la fiecare 177 de zile, perioadă cunoscută sub numele de "sezon de eclipse."
În cadrul Codexului Dresda se găsesc mai multe tabele și almanahuri împărțite în intervale de 177 și 148 de zile, asociate cu eclipsele de soare și de lună. Precizia acestor citiri ajută la descifrarea datelor astronomice ale mayașilor, care au ajuns să înțeleagă natura ciclică a unor evenimente cu un nivel de detaliu uimitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
