Snickers dă înapoi după o reclamă catalogată homofobă. Spaniolii s-au aprins

Snicker a renunțat la o reclamă catalogată homofobă din Spania.

Compania Snickers a retras controversata reclamă din Spania care a fost criticată intens pentru homofobie. Conform BBC, spotul publicitar de 20 de secunde arată cum influencerul spaniol Aless Gibaja se transformă într-un bărbat cu barbă și cu voce joasă după ce mănâncă o înghețată Snickers.

Videoclipul a devenit viral săptămâna aceasta, iar mulți vor să boicoteze compania pe motiv de homofobie. Brandul de batoane cu ciocolată și-a cerut scuze pentru orice „neînțelegere provocată” de filmuleț.

Ce se întâmplă în spotul publicitar?

În reclamă se vede cum Gibaja este la un bar pe plajă, cu un prieten, iar acesta cere chelnerului „un suc de portocală sexy cu vitaminele A, B și C”. Chelnerul se arată șocat și surprins, iar apoi oferă un Snickers. După ce ia o gură, Gibaja se transformă într-un bărbat cu barbă.

„Mai bine?”, întreabă prietenul. „Da, mai bine”, răspunde înlocuitorul lui Gibaja. Apoi, urmează sloganul „Nu ești tu când ți-e foame”. Reclama a generat un val de critici pe rețelele de socializare fiindcă brandul insultă bărbații homosexuali.

„Este rușinos și regretabil ca în aceste vremuri să existe companii care continue să perpetueze stereotipuri și să promoveze homofobia”, a transmis Federația de stat a lesbienelor, homosexualilor și bisexualilor din Spania. Ministrul pentru Egalitate din țara iberică, Irene Montero, s-a alăturat și ea celor care s-au arătat revoltați de spotul publicitar.

Ministrul pentru Egalitate a reacționat

„Mă întreb cui i s-a părut o idee bună să folosească homofobia drept o strategie de business”, a scris ea, pe Twitter. „Societatea noastră este diversă și tolerantă. Să sperăm că cei care au puterea de a lua decizii în legătură cu ceea ce vedem sau auzim la televizor și în reclame vor învăța ceva”.

Partidul de stânga Podemos a arătat cum reclama a venit după mai multe crime din ură împotriva homosexualilor în Spania, în ultimele luni. „În fața unui nou val de LGBT-fobie, vorbind aici și despre atacuri și chiar crime, Snickers nu poate veni cu o idee mai bună decât să creeze o reclamă nașpa care îți spune că nu ești tu dacă ești feminizat”, se arată în postarea de pe Twitter a partidului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel