SLATINA: O mie de lei pentru tinerii care se vor căsători în 2018

Bani
Bani

Tinerii din municipiul Slatina care se vor căsători în 2018 vor primi câte 1000 de lei de familie de la municipalitate. 

Proiectul de hotărâre a fost adoptat astăzi și este un sprijin pentru constituirea familiei. 

Acordarea acestui ajutor financiar are drept scop stimularea constituirii familiilor şi consilierea tinerilor privind drepturile şi obligaţiile soţilor, în condiţiile în care în Slatina ritmul de creştere a numărului de căsătorii faţă de anul anterior a încetinit în ultimii doi ani, dar rata divorţurilor e în creştere, potrivit raportului de specialitate cuprins în proiectul menţionat.

[citeste si]

Pentru a primi acest sprijin financiar, soţii trebuie să fie la prima căsătorie, să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, cel puţin unul dintre ei să aibă domiciliul în Slatina şi căsătoria să fie încheiată în municipiu.

În momentul în care se vor prezenta la Primăria Slatina pentru a solicita ajutorul financiar pentru constituirea familiei, tinerii vor fi consiliaţi privind drepturile şi obligaţiile acestora în timpul căsătoriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel