Situație tensionată la Chișinău. Dodon încearcă să blocheze anticipatele și acuză Curtea Constituțională că ar fi captivă Președinției

Igor Dodon încearcă să blocheze alegerile anticipate. Declarația politică votată în Parlamentul Republicii Moldova  /  Sursă foto: Facebook Igor Dodon
Igor Dodon încearcă să blocheze alegerile anticipate. Declarația politică votată în Parlamentul Republicii Moldova / Sursă foto: Facebook Igor Dodon

Criza politică din Republica Moldova pare să se adâncească. Deputații socialiști au votat o declarație cu privire la recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale, iar hotărârea prin care Domnica Manole a fost numită judecătoare la CC a fost anulată.

Deputaţii socialişti şi cei ai Partidului Şor au votat în şedinţa plenară de azi a Parlamentului o declaraţie cu privire la recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale. Pentru s-au exprimat 54 de aleşi. Potrivit textului documentului, Legislativul nu recunoaște decizia Înaltei Curţi din 15 aprilie, care a constatat împrejurări privind dizolvarea Parlamentului și acordă vot de neîncredere judecătorilor Domnica Manole, Nicolae Roșca și Liuba Șova. De asemenea, deputații adresează organismelor internaționale, Consiliului Europei și Comisiei Europene un demers în vederea expertizării situației înregistrate peste Prut.

Aleşii de la PAS şi Platforma DA au boicotat şedinţa şi au criticat documentul, iar democraţii şi Pro Moldova au fost împotrivă, potrivit Publika.

Hotărârea prin care Domnica Manole a fost aleasă judecător, anulată de deputații lui Dodon

Hotărârea Parlamentului din 2019 prin care președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a fost numită judecătoare la Înalta Curte a fost anulată cu votul a 53 de deputaţi socialişti şi membri ai Platformei "Pentru Moldova".

Curtea Constituțională, reacție

După ce deputaţii socialişti şi cei ai Partidului Şor au votat în şedinţa plenară de azi a Parlamentului o declaraţie cu cu privire la recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale, Înalta Curte a venit cu o reacție în acest sens, prin intermediul unui comunicat. 

Judecătorii Curții Constituționale declară că au constatat caracterul exclusiv politic al acestei hotărâri și susțin că asemenea acte produc doar efecte politice.

"Judecătorii Curții respectă dreptul la libertatea de exprimare politică a parlamentarilor, însă reiterează că asemenea declaraţii prejudiciază statul de drept, imaginea Curții Constituționale și periclitează implementarea unei veritabile culturi a constituționalismului în Republica Moldova", se arată în comunicat.

Totodată, judecătorii Curții reiterează că, potrivit articolului 140 din Constituție, hotărârile, avizele și deciziile CC sunt definitive și nu pot fi atacate. Acestea sunt obligatorii pentru toate autoritățile statului, notează Publika.md.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel