Situația COVID în școli, informații pentru elevi. Cîmpeanu: Doar 7,5% dintre părinți vor să-și vaccineze copiii

Facebook - Sorin Cîmpeanu
Facebook - Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educației a anunțat faptul că o majoritate covîrșitoare de elevi nu doresc să se vaccineze. 

În cadrul declarațiilor de presă susținute astăzi, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a comunicat oficial cifrele în privința dorinței de vaccinare din rândul elevilor români. 

”În ultima săptămână s-au vaccinat aproape 2.500 de elevi în fiecare zi. Este vorba despre 51.726 de elevi din categoria de vârstă 12-15 ani care s-au vaccinat, deci un plus de 6.168 față de datele anunțate în urmă cu o săptămână și de asemenea 180.942, tineri din categoria de vârstă 16-19 ani, adică un plus de 10.850. În total, în ultima săptămână, s-au vaccinat peste 17.000 de tineri, adică aproape 2.500 pe zi. 

Următorul lucru pe care doresc să vi-l anunț nu mai este atât de îmbucurător. Am centralizat 290.000 de chestionare privind intenția de vaccinare. 7,5% sunt cu ”Da”, 15% sunt indeciși și 77,5% sunt cu ”Nu”. În valori absolute avem circa 22.000 de răspunsuri cu ”Da” din partea elevilor, răspunsuri completate de părinți, avem 44.000 de indeciși și avem 224.000 de răspunsuri negative în privința dorinței de vaccinare. Aceasta este realitatea pe care am preferat să v-o comunic cât se poate de transparent”, a spus ministrul Cîmpeanu în cadrul unei conferințe. 

Cum se pot reîntoarce elevii la școală după carantină

Elevii care vor să revină în băncile școlii în a opta zi, după ce au trecut la învățământul în mediul online, din cauza situației epidemiologice din clasă, vor fi testați gratuit. Completarea ordinului comun a fost semnat și trimis la Monitorul Oficial, transmite Mediafax.  Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat, miercuri, că a semnat completarea ordinului comun dintre ministerele Educației și Sănătății, prin care s-a eliminat o eroare comisă de un funcționar.

”Avem 3 situații posibile. Dacă există cabinete medicale școlare elevii se vor putea testa, există obligația testării elevilor care solicită acest lucru în cabinetele medicale școlare în scopul revenirii la școală cu prezență fizică începând cu ziua a opta. Acolo unde nu există cabinete medicale școlare, se va solicita DSP, iar DSP va organiza echipe mobile de testare pentru a testa elevii care solicită acest lucru în vederea revenirii la școală începând cu ziua a opta. Dacă sunt elevi care s-au testat oriunde altundeva vor putea prezenta și ei rezultatul negativ al acestui test pentru a putea reveni la școală începând cu ziua a opta”, a spus ministrul.

Acesta a precizat că în acest moment sunt acoperite toate situațiile în privința testării elevilor. 

121 de școli au activitatea suspendată

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat miercuri că 121 de școli din România au activitatea cu prezență fizică suspendată după ce au depășit limita de 50% clase cu activitate suspendată, ca urmare a apariției cazurilor de Covid. Potrivit ministrului, în ultima săptămână au fost înregistrați 4.500 de elevi și preșcolari infectați, ceea ce face ca numărul total al elevilor depistați pozitiv de la începutul școlii să ajungă la 12.978. De asemenea, numărul angajaților din învățământ confirmați cu Covid a ajuns la 4.392, cu un plus de 1.700 față de săptămâna trecută.

Sorin Cîmpeanu a anunțat că 11.090 de clase, adică 8% din totalul de clase, au activitatea fizică suspendată, iar 278.000 de copii învață online. Totodată, 121 de școli au activitatea fizică suspendată după ce au atins limita de 50% din clase cu activitate suspendată. Cele mai multe astfel de școli sunt în București (18), Timiș (19) și Bihor (14).

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy