Situaţia cetăţilor dacice, discutată în Parlament

Cetatea Sarmizegetusa se redeschide pentru public. foto: cetateasarmizegetusa.ro
Cetatea Sarmizegetusa se redeschide pentru public. foto: cetateasarmizegetusa.ro

Comisia Permanentă Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO îşi va desfăşura şedinţa comisiei în data de 18 aprilie 2019, cu începere de la ora 10,00, la Deva, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Hunedoara, şi va avea pe Ordinea de zi "Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, 20 de ani de la recunoaşterea UNESCO".

Demersul survine în contextul în care, cetăţile dacice, unul dintre cele mai importante obiective ale Patrimoniului mondial UNESCO din România, nu sunt conservate şi promovate la adevărata lor valoare şi sunt expuse degradării şi vandalizării. Prin această şedinţă, Comisia, doreşte găsirea de soluţii la o serie de probleme stringente: neclarităţi privind starea juridică a terenurilor, lipsa unor administratori ai siturilor dacice, neconcordanţe legislative etc. De asemenea, se urmăreşte conturarea unui grup de lucru capabil să armonizeze demersurile locale şi naţionale, pentru ca rezolvările identificate să fie implementate.

Invitaţi, toţi parlamentarii din regiune



La şedinţa comisiei au fost invitaţi toţi parlamentarii din judeţele Hunedoara şi Alba, prefecţii din cele două judeţe, preşedinţii Consiliului Judeţean Hunedoara şi Consiliului Judeţean Alba, reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Mediului, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apelor şi Pădurilor, Ministerul Finanţelor Publice, ai Institutului Naţional al Patrimoniului, Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Agenţiei Naţionale a Ariilor Naturale Protejate, primari, reprezentanţii Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei, ai Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane, ai Parcului Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina, alţi specialişti în domeniu.

Fonduri suplimentare



Comisia parlamentară comună pentru relaţia cu UNESCO a făcut demersuri parlamentare pentru ca, prin Legea bugetului de stat pe anul 2019, să se aloce sumele necesare pentru realizarea planurilor urbanistice generale şi zonale ale ariilor în care se află amplasate Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei şi pentru zonele de protecţie ale acestora. Realizarea PUZ şi PUG ar permite finanţarea ulterioară a lucrărilor de întreţinere, conservare şi punere în valoare a acestor obiective, dar este nevoie de realizarea unor paşi concreţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel