Sistemul „medicamente pentru morți” revine: „rețeaua geriatria”

Medicamente Euro
Medicamente Euro

Mai întâi a fost „rețeaua insulina”, după aceea a fost „rețeaua cancerul”, iar acum „rețeaua geriatria”. Este vorba despre rețetele compensate sau gratuite prescrise persoanelor deja decedate. 

Spaniolii au demonstrat că sistemul funcționează și în cazul rețetelor electronice. Trei rețele de medici geriatri au fost descoperite în cadrul unei operațiuni a Gărzii Civile care a primit numele „Sarani”. Astfel, doi medici de la un azil de bătrâni din Níjar (Almería) ar fi fraudat statul cu 8.984 euro, prin rețete electronice atribuite unor 19 persoane decedate între ianuarie 2009 și octombrie 2012. În operațiuni anterioare, s-a detectat utilizarea fraudulentă a 50 de carduri de sănătate, cu ajutorul cărora azilele de bătrâni au făcut rost de medicamente și produse farmaceutice în valoare de 14.400 de euro.

Rețeaua cancerul

S-a întâmplat și în România, de mai multe ori. Unii medici, specialişti în oncologie, prescriau medicaţia bolnavilor cu cancer în stadii terminale, dar fără să îi vadă. Aceştia raportau că au consultat bolnavul şi i-au prescris medicaţia, dar de fapt nici nu vedeau bolnavii, primind astfel bani pentru un serviciu raportat ca fiind efectuat. Apoi, chiar se ofereau să ia ei medicaţia, pentru a-i ajuta pe bolnavi. Medicaţia este prescrisă pentru trei luni, aşa cum se obişnuieşte. Mulţi dintre pacienţii cu cancer în stadii terminale au decedat, dar medicii au continuat să prescrie reţete gratuite foarte scumpe, conform unui raport al CNAS.

Unul dintre ei a prescris 15 reţete timp de nouă luni (decembrie 2009 – 2010), în valoare de aproape 20.000 de lei, pentru pacienţi care au decedat. Al doilea medic a prescris numai cinci reţete în acelaşi interval, dar în valoare de aproximativ 40.000 de lei.

Rețeaua insulina

Schema fraudei în cadrul „Rețelei insulina” este aceeași: medicii prescriu insulina produsă de o anumită firmă unor pacienți inexistenți, preferabil decedați, sau în cantități mult mai mari decât este necesar, rețetele ajung la o farmacie cu care medicul colaborează, iar casele de asigurări plătesc pentru o marfă care nu a fost livrată pacienților. Un singur medic a prescris reţete în valoare de 1,44 milioane de euro, iar în 2008 de 1,54 milioane de euro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel