Sistemul de semaforizare din București are nevoie de o abordare integrată, sistematică.
Documentația la nivel de studiu de prefezabilitate pentru întregul sistem de semaforizare a fost finalizată de colegii de la ADI Transport Public.
„Sistemul de semaforizare din București are nevoie de o abordare integrată, sistematică. De ani de zile se mai pun 2, 3, 5 semafoare într-un an, fără a se rezolva nimic de fapt.
Documentația la nivel de studiu de prefezabilitate pentru întregul sistem de semaforizare a fost finalizată de colegii de la ADI Transport Public.
Prin urmare, am invitat miercuri, la ora 10, firmele de specialitate la o consultare prealabilă achiziției studiului de fezabilitate. Invitația este deschisă oricărei firme interesate.
E important ca studiul de fezabilitate să fie unul profesionist. În urma realizării proiectului vom avea 500 de intersecții semaforizate legate cu serverul central prin fibră optică. De asemenea, vom reconfigura sistemul de semnalizare în mai multe intersecții existente (de exemplu, separarea direcției înainte de virajul la stânga).
Valoarea totală estimată a investiției este de 50 de milioane de euro. Vom încerca să obținem cât mai mult din această sumă din fonduri europene, iar pentru restul vom asigura finanțare din bugetul local. Investiția e o prioritate pentru București, fiind cea mai eficientă din punctul de vedere al raportului cost-beneficiu (cel mai redus cost pentru reducerea estimată a aglomerației în traficul rutier)”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu