EXCLUSIV  Sistem INOVATOR în medicina românească. Dan Haliga (Innovate IT): De aici mi-a venit ideea

Dan Haliga, administratorul "Innovate IT", a vorbit despre beneficiile sistemului MedGo, altenativa viabilă şi facilă pentru acordarea de consultaţii/consultanţă pacienţilor atunci când nu este posibilă prezenţa fizică în cabinetul medicului.

Dan Haliga a vorbit, în cadrul dezbaterii „TELEMEDICINA - medicina viitorului? Noile tehnologii și sistemul de sănătate din România" organizată de către DC Media Group, despre sistemul pe care l-a conceput pentru a veni în întâmpinarea pacienţilor şi medicilor, atunci când o consultaţie nu se poate realiza, din varii motive, faţă în faţă. 

"Firma Innovate IT este una dintre cele mai mari firme din domeniul statisticii medicale şi în decursul anilor s-au realizat o mulţime de modificări în contractul cadru, spitalele şi instituţiile care oferă servicii medicale au trebuit ca, de la an la an, să se adapteze noilor cerinţe din contract. 

Astfel încât undeva prin 2016-2017 devenise foarte important ca spitalele să-şi realizeze un număr de bolnavi exact cât a contractat cu Casa de Asigurări. Orice depăşire nu putea fi decontată.

De aici mi-a venit ideea creării acestui sistem de telemedicină. Noi, la început, l-am gândit ca un sistem de teleconsultanţă şi mai puţin teleconsultaţii. Ideea era ca acei pacienţi care vor să ajungă în spital să ia legătura prin medicul de familie cu spitalul şi să-şi poată face o programare, astfel încât pacientul să beneficieze de o reducere de timp, de o reducere de costuri, spitalul să-şi poată monitoriza foarte bine numărul de bolnavi contractaţi cu Casa de Asigurări", a explicat managerul Innovate IT.

Ce facilităţi oferă sistemul

"De aceea, în aceşti doi ani în care am lucrat la această aplicaţie şi am pus primele baze am luat în calcul mai mulţi termeni astfel încât să acoperim o gamă cât mai mare a telemedicinei.

Am plecat de la acea teleconsultanţă, am făcut o parte cu teleconsultaţie, acea legătură video pacient – medic, o teleexpertiză în care, în sistemul nostru, MedGo putem face legătura între medici, o parte de teleradiologie în care pacientul poate să-şi ţină absolut toate investigaţiile sale medicale şi să aibă o bibliotecă a lui cu tot istoricul, şi telemonitorizarea, monitorizarea bolnavilor cronici, pe o durată de timp", a explicat Dan Haliga.

VIDEO:

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel