Siria: Rusia, noi bombardamente. Civili decedați

Poza descriptivă
Poza descriptivă

Cel puţin 18 civili, dintre care cinci copii, au fost ucişi sâmbătă într-un raid aerian în provincia Idlib, ultimul mare bastion al insurgenţilor în nord-vestul Siriei, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP, informează Agerpres.

Potrivit Observatorului, bilanţul raidului asupra satului Urum al-Joz s-ar putea înrăutăţi, mai multe persoane fiind grav rănite.

Bombardamentul a fost efectuat se pare de avioane ale armatei ruse care sprijină guvernul de la Damasc în războiul soldat, din martie 2011, cu peste 320.000 de morţi şi milioane de sirieni aruncaţi pe drumuri.

Provincia Idlib se află sub controlul unei alianţe a rebelilor, compusă în principal din fosta ramură a organizaţiei Al-Qaida în Siria, şi este frecvent bombardată de aviaţia regimului şi a aliatului său rus.

Marţi, un presupus atac chimic a avut loc asupra localităţii Khan Sheikhoun din aceeaşi provincie, în urma căruia şi-au pierdut viaţa cel puţin 87 de civili, dintre care 31 de copii.

Atacul a fost atribuit printre alţii de Washington regimului condus de preşedintele Bashar al-Assad. Tragedia a declanşat trei zile mai târziu prima acţiune militară a Statelor Unite de la izbucnirea războiului din Siria împotriva guvernului de la Damasc, care a negat orice implicare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel