Siria: Prima Doamnă și-a exprimat susținerea față de soțul său, Bashar al-Assad

asma
asma

Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma al-Assad, s-a exprimat pentru prima dată din martie, de când s-au declanșat revoltele în Siria, printr-un e-mail adresat cotidianului britanic The Times, unde își manifestă susținerea față de soțul ei.

Asma al-Assad,  britanică la origine, a transmis cotidianului The Times, printr-un intermediar al Biroului său, primul mesaj către presa internațională, în care afirmă că "Preşedintele (Bashar al-Assad) este preşedintele Siriei, nu al unei părţi dintre sirieni, iar Prima Doamnă îl susţine în acest rol".

Asma al-Assad, a cărei familie este originară din Homs (centru), pare să ofere suport soțului său care a demarat  noi atacuri ale armatei împotriva insurgenților, pretinzând în același timp că încurajează dialogul și consolează familiile îndoliate ale victimelor.

"Programul extrem de încărcat al Primei Doamne este în continuare consacrat în principal asociaţiilor de caritate în care este angajată de mult timp, dezvoltării rurale, dar şi susţinerii preşedintelui", se mai arată în mesaj.

"În aceste zile, ea (Asma al-Assad) este ocupată de asemenea cu încurajarea dialogului. Ea ascultă şi consolează familiile victimelor violenţei", potrivit aceleiaşi surse citate de The Times.

Mesajul Primei Doamne a Siriei a fost primit cu neîncredere și furie de către activiștii din opoziție, considerând că Asma al-Assad afișează o atitudine  de negare a revoltei, în care au fost ucise 6.000 de persoane în întreaga țară în ultimele 11 luni.

Asma al-Assad, în vârstă de 36 de ani, absolventă a King's College din Londra și fostă consilieră în domeniul investiţiilor, a contribuit la promovarea regimului soțului său cu care are doi copii.

Citește și:

MAE recomandă românilor să părăsească Siria

Proteste la ambasada Siriei la București

Violențele din Siria, tot mai aproape de Damasc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel