Siria: Lupte sângeroase pentru controlul orașului Alep

Lupte sângeroase macină  orașul sirian Alep, al doilea ca importanță în țară, rebelii ocupând zona și anunțând o bătălie “decisivă”, după spusele locuitorilor orașuilui și trimiși ai organizațiilor neguvernamentale, relatează Mediafax.

"Lupte fără precedent nu încetau să se dea încă de joi. Înainte, confruntările se desfăşurau pe una sau pe două artere dintr-un sector, iar acum sunt pe mai multe fronturi", a declarat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, preşedintele Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

În cartiere din centrul oraşului protejate înainte de conflictele armate prin controlul regimului controlate, cum ar fi Souleimaniye şi Sayyed Ali, locuitorii au relatat că au existat schimburi de focuri de armă extreme de agresive, “fără precedent”.

"Confruntările şi tirurile de armă nu s-au oprit, toată lumea era terorizată. Nu am auzit niciodată aşa ceva", a afirmat Ziad, în vârstă de 30 de ani, locuitor din  Souleimaniye.

Potrivit OSDO şi locuitorilor, aceste cartiere au fost ţinta unor tiruri de mortier de o intensitate ieşită din comun din cauza atacului lansat de rebeli. "Este pentru prima dată când văd aşa ceva la Sayyed Ali. De obicei, auzim două sau trei tiruri de armă, dar în această noapte au fost fără precedent", a afirmat un locuitor sub protecţia anonimatului.

De asemenea, cartierele controlate de rebeli, concentrate mai ales în est, sunt bombardate de armată fără încetare de joi, iar bombardamentele sunt urmate de tiruri de arme automate aproape fără întrerupere.a precizat corespondentul AFP.

Cel puţin 305 persoane au murit miercuri în urma conflictelor armate din Siria, acesta fiind cel mai mare număr de victim în ultimele 18 luni de conflict, potrivit statisticilor Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), publicate joi.

"Este vorba despre cel mai grav bilanţ înregistrat într-o singură zi, din martie 2011. Şi aceasta doar numărând persoanele identificate. Dacă luăm în considerare cadavrele găsite şi neidentificate, bilanţul ar putea fi mult mai mare", a declarat liderul OSDO, Rami Abdel Rahman, pentru AFP.

Al doilea cel mai sângeros bilanţ în cadrul conflictului a fost înregistrat la 19 iulie, când au fost ucise 302 persoane.

Evenimetele au loc în contextual în care sâmbătă, Președintele Sirian, Bashar Al-Assad, s-a întâlnit cu emisarul internațional Lakhdar Brahimi, în cursul căreia a lansat un apel la dialog intersirian, conform televiziunii publice siriene.

"Criza este periculoasă, se agravează şi reprezintă o ameninţare pentru poporul sirian, pentru regiune şi pentru întreaga lume.Vom face totul pentru a merge înainte şi pentru a ajuta poporul sirian. Guvernul sirian a promis că va susţine eforturile emisarului de la Damasc, Mokhtar Lamani", a adăugat Brahimi.

Marea problemă a Siriei ar fi îmbinarea aspectului politic cu activitățile de teren, conform lui Al-Assad."Eforturile privind aspectele politice continuă, în special printr-un apel la dialog axat pe aspiraţiile poporului sirian. Succesul acţiunilor politice depinde de presiunile asupra statelor care finanţează şi antrenează teroriştii", adaugă oficialul.

Siria a lansat acuzații statelor occidentale, precum şi Qatarul şi Arabia Saudită conform cărora acestea ar finanţa şi ar înarma forţele opoziţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel