Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori în dosarul Nordis.
Laura Vicol, fosta şefă a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, şi soţul ei, Vladimir Ciorbă, au fost scoşi luni seara din sediul DIICOT şi duşi cu duba în arestul Poliţiei, potrivit Agerpres.
Ei au fost audiați în cursul zilei de luni timp de aproximativ 8 ore. Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost acuzați de procurorii DIICOT de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani în formă continuată şi aderare la grup infracţional organizat.
Într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN, analistul politic Bogdan Chirieac a făcut un scurt comentariu despre speculațiile care se fac în legătură cu legăturile dintre conducerea PSD și scandalul Nordis. În acest sens, reamintim că Marcel Ciolacu a dezmințit la finalul anului trecut, în campania electorală, că ar fi zburat la Nisa pe banii companiei lui Vladimir Ciorbă. El a prezentat, într-un videoclip postat pe TikTok, facturile pe care le-a plătit din resursele proprii.
„Să vedem dacă există vreo legătură între ce s-a întâmplat la Nordis - mie nu îmi e clar ce s-a întâmplat acolo pentru că nu au reușit procurorii să explice coerent, dar sunt singur că o vor face în perioada următoare - și conducerea PSD-ului. Sunt tot felul de speculații, ținând seama că doamna Vicol a fost președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Totuși, nu înțeleg de ce s-a cerut și arestarea doamnei Vicol, care nu este acționar acolo și nu cred că a semnat vreun document. Dânsa este avocat și se zice că ar fi beneficiat de aceste sume de bani, dar a beneficiat în calitate de soție. Soțul îi aduce bani acasă și soția îi cheltuie ... pe această temă o arestezi pe Laura Vicol?“, a spus Bogdan Chirieac.
Analistul politic a susținut de asemenea că singura modalitate prin care oamenii care au cumpărat la Nordis se pot bucura de bunurile achiziționate este continuarea afacerii, dacă aceasta mai poate funcționa, astfel încât blocurile începute să fie finalizate, iar locuințele să fie puse la dispoziția proprietarilor.
„Eu nu cred în justiția din România și am mari rezerve, având în vedere momentul declanșării acestui scandal. Cel mai important lucru e că dacă afacerea Nordis poate funcționa în continuare, ea trebuie lăsată să funcționeze. Să pună domnii procurori administrator judiciar, fiindcă oamenii care au investit bani acolo au o singură șansă să și-i recupereze - terminarea blocurilor făcute de Nordis. Dacă rămân niște ruine, un deștept le va cumpăra cu 3% din valoare peste 10 ani, iar investiția omului va mai valora 3% din valoare.
Dacă se finalizează blocul, atunci omul ia apartamentul și face ce crede el de cuviință cu apartamentul. Înțeleg faptul că aceste blocuri sunt în zone foarte bune, la malul mării, la Mamaia, pe la Poiana Brașov etc. Nu ucideți afacerea dacă mai are vreo șansă să trăiască, fiindcă altfel, toți oamenii ăia, câteva sute, nu mai au nicio șansă să-și vadă investiția“, a concluzionat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News