'Sindromul Greta' - PROTEST la Bruxelles după afirmaţiile controversate ale şefului diplomaţiei UE

Andrei Itu / 07 feb 2020 / 20:55 Salveaza PDF Comentarii
Greta Thunberg, sursa foto https://newrepublic.com
Greta Thunberg, sursa foto https://newrepublic.com

Circa o mie de persoane au manifestat împotriva încălzirii climatice vineri la Bruxelles, la apelul organizaţiei 'Youth for Climate', răspunzând în trecere criticilor unui înalt responsabil al Uniunii Europene privind 'sindromul Greta', relatează AFP. 

Şeful diplomaţiei UE Josep Borrell, în vârstă de 72 de ani, a creat un început de polemică prin această formulă folosită miercuri în cadrul unei dezbateri publice din Parlamentul European. 'Este foarte bine să ieşi să protestezi împotriva schimbării climatice din moment ce nu ţi se cere să contribui la cost', a declarat el, sugerând că tinerii mobilizaţi în stradă nu stăpânesc întreaga complexitate a problemei tranziţiei energetice.

'Aceşti tineri sunt ei conştienţi cât vor costa aceste măsuri?'

 

'Aceşti tineri sunt ei conştienţi cât vor costa aceste măsuri?', a spus fostul şef al diplomaţiei spaniole, care a trebuit să revină vineri asupra afirmaţiilor sale pe Twitter pentru a-şi declara 'susţinerea totală' pentru mişcare. Grupul europarlamentar al Verzilor, care a difuzat fragmentul video controversat, a cerut ca Josep Borrell să dea 'explicaţii complete' săptămâna viitoare, cu prilejul sesiunii plenare a PE de la Strasbourg.

'Aceste comentarii sunt inacceptabile din partea unui reprezentant al UE'

 

'Aceste comentarii sunt inacceptabile din partea unui reprezentant al UE', au adăugat aceşti aleşi pe Twitter. Lupta împotriva schimbării climatice este o prioritate a Comisiei Europene a Ursulei von der Leyen, angajată în punerea în operă a Pactului ecologic, vizând neutralitatea continentului din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2050. Declaraţiile sale au făcut ecou în rândurile manifestanţilor din Bruxelles, în număr de circa 1.000, potrivit poliţiei.

Anuna De Wever, figură de prim-plan a mobilizării liceenilor şi studenţilor în Belgia, a afirmat că este 'complet ridicol' ca un responsabil european să invoce chestiunea costului. 'Toţi oamenii de ştiinţă spun că dacă nu se face nimic, asta ne va costa cu adevărat mai mult', a declarat tânăra de 18 ani pentru France Presse.

Ea a mai spus că Borrell 'ştie că nu există alternativă şi că umanitatea va înceta să existe dacă nu rezolvăm criza climatică'. Generaţia care protestează este conştientă că acest viitor fără energii fosile va avea un cost, a spus Anuna De Wever şi 'evident vrem să plătim acest preţ'. În pofida mobilizării scăzute de vineri, un alt manifestant Hugo Vranken, de 26 de ani, a apărat importanţa protestelor din stradă. 'Pentru a menţine presiunea', a pledat el, conform Agerpres.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25