Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) îi susţine pe cei peste 400 de muncitori de la fabrica Electrolux din Satu Mare aflaţi în a şasea săptămână de grevă, preşedintele Dumitru Coarnă transmiţându-le să rămână uniţi.
"Dumneavoastră meritaţi tot respectul nostru. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor este alături de dumneavoastră, am discutat şi la nivel central. O să vă sprijinim în continuare în toate activităţile pe care le desfăşuraţi. Important este să rămâneţi uniţi, important este să nu existe posibilitatea să vă dezbine. Ei trebuie să înţeleagă că fără dumneavoastră sunt zero. În România, capitalul a învins pentru că raporturile sunt total schimbate în ce priveşte salarizarea", le-a spus Coarnă muncitorilor adunaţi, joi, în faţa fabricii.
"Eu nu înţeleg de ce angajatorul dumneavoastră nu rezolvă acest dialog. Trebuie să vă menţineţi unitatea, nu cedaţi pentru nimic în lume decât dacă vă sunt recunoscute revendicările. Nu sunt revendicări colosale, nu e nimic de nerezolvat, e o chestie de orgoliu prost înţeles şi orgoliu personal, dar orgoliile întotdeauna au dus la conflicte majore. Şi problema nu e la dumneavoastră, e la angajator, de aceea trebuie să rămâneţi uniţi", a mai spus Coarnă. Acesta a precizat că ANPPC, alături de Cartel Alfa, caută şi modalităţi de a-i sprijini financiar pe grevişti, relatează Agerpres.
Greva de la Electrolux a început pe 4 martie, pe perioadă nedeterminată. Potrivit sindicaliştilor, muncitorii cer o creştere de 350 de lei, adică doi lei pe oră. Circa 250 dintre aceştia au depus sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), reclamând că nu au primit tichetele de masă pe luna anterioară. În total, Electrolux are 930 de muncitori care beneficiază de contractul colectiv de muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu