Mai multe organizaţii sindicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor desfăşura luna aceasta, începând cu 22 martie, acţiuni sindicale de pichetare şi protest, a anunţat, joi, Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România (SNAP).
Potrivit sursei citate, sindicatele din MAI sunt nemulţumite din cauza finanţării necorespunzătoare a MAI şi salarizării personalului, dar şi de dotarea logistică în raport cu riscurile şi complexitatea misiunilor poliţieneşti, statutul poliţistului, precum şi de modificările aduse Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
La acţiunile de protest vor participa următoarele federaţii sindicale: Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (SNPPC), Federaţia Sindicatelor Democratice ale Poliţiştilor din România, Federaţia Sindicatelor Poliţiştilor SED LEX, Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), Sindicatul Naţional Uniunea Poliţiştilor (UNIPOL), Sindicatul Poliţiştilor Europeni (EUROPOL), Sindicatul Poliţiştilor 'Diamantul', precum şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor 'Onoare şi respect'.
'În cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti s-a întrunit comisia pentru aprobarea protestelor ce urmează a se desfăşura începând cu data de 22 martie, astfel: 22-23 martie, pichetare în faţa sediului MAI, între orele 9:00-15:00; 24 martie - protest de amploare în faţa sediului MAI, urmat de un marş către Piaţa Victoriei; 26-30 martie - continuarea pichetării în faţa sediului MAI, până la rezolvarea revendicărilor', potrivit comunicatului SNAP remis Agerpres.
[citeste si]
Joi, 8 martie, a fost semnat un protocol de colaborare între mai multe organizaţii sindicale din cadrul MAI, în vederea desfăşurării unei acţiuni sindicale comune pentru asigurarea sprijinului reciproc în vederea realizării revendicărilor privind drepturile şi interesele poliţiştilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu