Sindicatele din educație au fost date în judecată. Marius Nistor, despre scenariul în care greva ar putea fi oprită: Nu pot acționa împotriva unei hotărâri judecătorești

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, a vorbit despre acțiunea în instanță împotriva sindicatelor din învățământ.

Marți, 6 iunie 2023, la Tribunalul București, sindicatele din educație au fost date în judecată pentru a opri greva. O femeie a intentat un proces împotriva Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret", Uniunii Sindicatelor Europene din Educație şi Federației Națională Sindicală "Alma Mater".

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, a fost invitat la Antena 3 CNN, la emisiunea Sinteza Zilei, unde a comentat această acțiune împotriva reprezentanților angajaților din învățământ.

VEZI ȘI      -      EXCLUSIV  Profesorii din Cluj, nou protest pe străzile orașului. Gest frumos de susținere făcut de la balconul unei case - Foto

„Nu o cunoaștem pe distinsa doamnă care a făcut plângerea respectivă. Este dreptul fiecărui cetățean să facă plângeri, este dreptul instanței să le analizeze și să ia deciziile care se impun. Din punctul nostru de vedere, nu are niciun fel de calitate procesuală. Nu e introdus în documentul în cauză și textul ordonanței de urgență, este chemată în judecată și Organizația Europeană a Educației, este acuzat și ministrul Educației că ar avea interese extraordinare în păstrarea acestei acțiuni, pentru că în momentul în care va pleca din fruntea ministerului va avea un salariu majorat etc.

Juriștii celor două federații au participat la acțiunea de astăzi și urmează să vedem mai departe ce anume va decide instanța“, a spus Marius Nistor.

CITEȘTE ȘI      -      EXCLUSIV  Greva profesorilor. Ciprian Zamfir, preşedintele UNSR: Salariile sunt foarte mici, dar elevii suferă cel mai mult. Statul ar trebui să se gândească / video

„Dacă mâine vom avea o surpriză, deși toți juriștii spun că doamna nu are calitate procesuală, deci nu ar putea să existe o sentință de declarare a grevei ilegale, ce se întâmplă după?“, a întrebat Cătălina Porumbel.

„Noi trebuie să respectăm o decizie a instanței. Dacă va exista această decizie, dar este puțin probabil să se întâmple așa ceva, ea trebuie respectată. Eu nu pot acționa împotriva unei hotărâri judecătorești. Eu trebuie să mă apăr și să-mi apăr colegii. Justiția este oarbă și va lua decizii ca atare“, a spus la Antena 3 CNN, Marius Nistor.

CITEȘTE ȘI      -      EXCLUSIV  Controversă cu cei 722 de angajați din Educație care au intrat în grevă oficial. Nistor acuză Ministerul Muncii că „insinuează“ lucruri neadevărate: Nu avea cine să opereze suspendarea contractelor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel