Sindicaliştii Federaţiei Sanitas, PROTEST luni dimineață în faţa Guvernului

protest la Guvern
protest la Guvern

Sindicaliştii Federaţiei Sanitas vor protesta luni în faţa Guvernului.

Sindicaliştii Federaţiei Sanitas vor protesta luni în faţa Guvernului, nemulţumiţi de situaţia gravă din sistemul sanitar. Potrivit Federaţiei sindicale, în jur de 120 de persoane vor fi prezenţi în Piaţa Victoriei, începând cu ora 11:00. Principalele motive de protest vizează situaţia grava din sistemul sanitar care duce la efecte precum incendiul de la Constanţa, limitarea drepturilor angajaţilor şi neasigurarea unor condiţii de muncă decente. Într-un mesaj postat vineri pe pagina de Facebook, în contextul incendiului produs la spitalul de boli infecţioase din Constanţa, organizaţia sindicală spunea că secţiile ATI nu se fac la comandă şi nu suportă improvizaţii. De asemenea, Sanitas atrage atenţia că Guvernul nu are o strategie coerentă pentru rezolvarea problemei infrastructurii învechite a unităţilor sanitare.

'Dar nu putem să nu spunem, pentru a nu ştiu câta oară, că acelaşi lucru (un alt incendiu, n.r.) se poate întâmpla oricând într-un alt spital din România, în condiţiile în care instituţiile sanitare sunt obligate să funcţioneze în clădiri cu infrastructură învechită (de peste 80-90 de ani!), incapabilă să facă faţă cerinţelor tehnice şi a celor de siguranţă a pacienţilor. Nu există o strategie coerentă la nivelul Guvernului şi nici un management adecvat al resurselor pentru a rezolva această problemă de structură a sistemului sanitar public! În schimb, guvernanţii sunt 'campioni' ai deciziilor punctuale, luate 'pe genunchi', care încearcă să cârpească sistemul numai acolo şi când cedează!', potrivit comunicatului postat de Sanitas.

Şapte pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, condoleanţe familiilor victimelor din incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa şi spune că le-a cerut premierului şi ministrului Sănătăţii să ia toate măsurile necesare şi să face "absolut tot ce este posibil" pentru a preveni ca un alt accident să se mai întâmple în spitalele din ţară.

"Sunt îngrozit de tragedia care a avut loc în această dimineaţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. Este o nouă dramă teribilă care confirmă infrastructura deficitară a sistemului de sănătate românesc, un sistem învechit, greu încercat şi pus sub o presiune de neimaginat de valul patru al pandemiei de COVID-19. Transmit condoleanţe familiilor îndoliate şi multă putere să poată face faţă acestor momente extrem de dureroase. Le doresc însănătoşire grabnică tuturor pacienţilor şi personalului medical care au avut de suferit de pe urma incendiului. Este de neimaginat prin ce suferinţă au trecut toţi aceşti oameni veniţi la spital cu speranţa că se vor vindeca", a spus Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel