SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ 2019. Subiecte matematică

Loredana Brumă / 12 Martie 2019 / 13:36 Salveaza PDF Comentarii
Simulare Evaluare Naţională 2019
Descriere foto: Simulare Evaluare Naţională 2019

SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ 2019. Marţi, elevii claselor a VII-a şi a VIII-a au susţinut proba la matematică. 

Subiectele au fost distribuite la ora 9.00. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8,30, timpul destinat elaborării unei lucrări scrise fiind de două ore de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

"Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea", explică MEN.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul Consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Iată subiectele elevilor la matematică:

(w670)

 (w670h447)

Baremul de corectare și punctajele la MATEMATICĂ simulare 2019 Evaluare Națională vor fi publicate pe EDU.ro la ora 15:00.


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27