SIMULARE BACALAUREAT ROMÂNĂ 2017. "Chiar nu se găsesc niște profesori normali la cap?"

Niciun examen național fără scandaluri. De aceasta dată, problema a fost semnalată de un profesor la simularea de Bacalaureat la Limba și Literatura Română.

"La simularea Evaluării naționale de azi s-a dat, la subiectul I, un fragment din poezia lui Ion Pillat „Toamnă la Miorcani". Li s-a cerut elevilor să demonstreze că textul aparține genului liric. Problema este că, așa cum a fost decupat, fragmentul devine, în a doua lui parte, de neînțeles. De ce? Pentru că autorul decupajului nu a înțeles el însuși nimic din această poezie și a tăiat, la întâmplare, exact în mijlocul unei fraze. Să citim ce a rezultat:

„În grădina aurită de lumină și de frunză -
Rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză."
Aceste două versuri sunt neinteligibile, pentru că ele au fost desprinse de restul frazei din care făceau parte (vezi textul original în stânga). Substantivul „rodu(l)" este numele predicativ al verbului copulativ „să fiu" care se găsește cu trei versuri mai sus: „Fie-ți milă de făptura mea de om și fă să fiu ... rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză." Acum e logic. Versurile capătă sens. Eul liric îi cere toamnei (senectuții) să-i dea forță creatoare...

[citeste si]

Că autorul decupajului nu are habar pe ce lume trăiește rezultă și din finalul poeziei: „Binecuvântarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns." Acest vers conține un verb la persoana a II-a („dai"), ceea ce este un indiciu că eul liric se adresa cuiva. Cui? Evident, toamnei, dacă citim toată poezia. Dar versul cu adresarea nu apare în fragmentul decupat, așa că elevul nu are de unde să știe asta.

Prin urmare, ca fragmentul să aibă cât de cât un înțeles, el trebuia decupat (cel puțin) de la versul „Toamnă dulce ca iubirea, ca iubirea de amară...", a scris Ionel Nedelcu pe blog.

"Chiar nu se găsesc niște profesori normali la cap în țara asta, care să redacteze niște subiecte?! Cum poți să le ceri unor copii să interpreteze o poezie ciuntită de o minte buimacă de profesor impostor?!", a mai zis profesorul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel