SIMONA HALEP SYDNEY: Românca e principala favorită și în AUSTRALIA. Posibile ADVERSARE până în FINALĂ

Foto: Sheznhen Open
Foto: Sheznhen Open

SIMONA HALEP SYDNEY. Simona Halep a câștigat la pas turneul de la Shenzhen, unde a fost principala favorită și nu a pierdut decât un set în toată competiția. Românca va evolua săptămâna viitoare la Sydney, ultimul turneu înaintea primului Grand Slam al anului, Australian Open. Ca și la Shenzhen, sportiva noastră este principala favorită la Antipozi, însă va avea de înfruntat adversare mult mai puternice decât cele din China, unde nu a întâlnit nicio jucătoare din primele 30 ale lumii în drumul spre trofeu.

Adversare infinit mai puternice decât la Shenzhen

Turneul de categorie Premier de la Sydney va alinia la start patru dintre jucătoarele care au terminat anul 2014 în primele opt ale lumii și au participat astfel la Turneul Campioanelor de la Singapore.

Față de Shenzhen, la Sydney Simona Halep îşi va măsura forţele cu jucătoare mai apropiate de nivelul său, pe care le-ar putea întâlni şi în săptămâna a doua de la Australian Open. Spre exemplu, ultima jucătoare admisă direct pe tabloul principal de la Syndey este Elina Svitolina, numărul 28 WTA.

Vezi și: Simona Halep a câștigat turneul de la Shenzhen, primul din 2015

Ghinion la tragerea la sorți

Simona Halep a avut ghinion la tragerea la sorţi, primind-o pe jumătatea sa de tablou pe a treia favorită de la Sydney, Agnieszka Radwanska, finalistă cu Polonia în acest week-end în Cupa Hopman.

Jucătoarea de pe locul 3 WTA este singura reprezentantă a României pe tabloul competiției din Australia, după ce Irina Begu şi Alexandra Dulgheru au pierdut în calificări. 

Iată posibilul parcurs al Simonei la Sydney, conform prosport.ro:

- turul 1: liber;

- turul 2: Karolina Pliskova (Cehia, locul 23 WTA) - cele două nu s-au întâlnit niciodată în circuitul WTA;

- sferturi de finală: Sabine Lisicki sau Ekaterina Makarova. Nemțoaica "Bum-bum" Lisicki este o adversară periculoasă pe suprafaţă rapidă, chiar dacă la Brisbane a fost întoarsă din drum, după un prim set luat la zero în faţa Shvedovei în primul tur. Lisicki ocupă acum locul 27 mondial, în timp ce rusoaica Makarova este pe locul 10 în lume;

- semifinale: Agnieszka Radwanska (locul 5 WTA) - campioana din 2013 de la Sydney are un uşor avantaj în meciurile directe pe hard în faţa româncei. Poloneza ar putea avea un meci dificil în sferturi, cu Angelique Kerber, finalistă la Sydney în 2014;

- finala: ca şi în China, logica primilor capi de serie indică o posibilă finală între Simona Halep și cehoaica Petra Kvitova. Învinsă surprinzător în penultimul act de la Shenzhen, dubla campioană de la Wimbledon ar putea avea parte în semifinale de un duel cu daneza Caroline Wozniacki (locul 8 WTA), finalistă în această săptămână la Auckland.

Citește și: Reacția Simonei Halep după primul trofeu câștigat în 2015

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel