SIESTA la greci, o tradiție SACRĂ și o obligație. Imagine simbol de la Tempul lui Zeus

foto ilustrativ pixabay
foto ilustrativ pixabay

Siesta la greci nu este doar o tradiție, ci o obligație. 

Siesta este o tradiție sacră a grecilor, de secole. Chiar dacă viața modernă are un impact asupra somnului scurt de după-amiază, de obicei după masa de prânz, în zonele mai puțin turistice, locurile sunt pustii între orele 15:00 și 17:30. 

Relaxarea grecească de prânz

Greek Reporter a postat aici o fotografie rară a unui grec, atenian, care trăgea un pui de somn la baza unei coloane de la Templul lui Zeus, regele Olimpului. Pe fundal se profilează Acropola din Atena. Imaginea simbolizează o epocă în care viața grecească era mai puțin comercială și mai relaxată, o perioadă în care oamenii se puteau bucura de somnul de după-amiază, de siestă. 

În satele grecești, siesta era o parte sacră a vieții

Timp de mulți ani, în satele grecești, timpul de siestă a fost o parte sacră a vieții, în special numeroasele sate mici care împânzeau țara. În Grecia, există chiar și o lege care ordonă ”ore de liniște comună”, cu sancțiuni grele pentru cei care nu le respectă. Însă, legea e rar aplicată în zona urbană sau în zonele grecești turistice, foarte aglomerate, în plin sezon. 

Însă, siesta este, în general, tipică nu doar grecilor, recunoscuți pentru faptul că însă mai păstrează tradiția în unele zone, ci zonelor mediteraneene, mai calde.  Se știe că oamenii care locuiesc în zonele de la Marea Mediterană își iau liber liber după-amiază pentru a-și revitaliza bateriile pentru a doua parte a zilei.

Siesta provine din latinescul „hora sexta”, care înseamnă „a șasea oră”. Întrucât orele zilei încep în zori, a șasea oră este amiaza, moment în care încep deseori siestele.

Vezi și: CORFU, insula mai aproape de Albania decât de Grecia, cu puternice influențe venețiene, dar și cu tradiții pure grecești - GALERIE FOTO

De obicei, acestea continuă până mai târziu după-amiaza, când soarele este mai puțin puternic și căldura este mai puțin intensă. După somn, grecii de obicei mănâncă și apoi continuă să lucreze până seara. 

Cu toate acestea, regiunile turistice din Grecia nu aplică perioadele de siesta, iar obiceiul se stinge încet în sectorul privat, unde oamenii speră să își maximizeze programul de lucru.

Însă, siesta are un sens perfect pentru orice turist care a simțit căldura sufocantă a verilor grecești. Pauza de prânz pentru liniște și somn încarcă bateriile pentru seară și pentru nopțile agitate grecești, petrecute până-n zori.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy