Siemens, turbine Rusia. Compania germană se retrage după acuzațiile grave

Gigantul industrial german Siemens a anunţat vineri că se va retrage din compania mixtă rusă Interautomatika, după ce patru turbine electrice pe care le-a livrat pentru un proiect din Rusia au fost mutate, împotriva voinţei sale, în Crimeea, o regiune vizate de sancţiunile Uniunii Europene, informează Reuters. 



Sancţiunile impuse de Uniunea Europeană interzic persoanelor fizice şi companiilor europene să furnizeze Crimeii tehnologie în domeniul electricităţii sau să ia măsuri menite să ocolească aceste sancţiuni, dat fiind că blocul comunitar consideră că peninsula ucraineană a fost anexată ilegal de Rusia. 

"Siemens îşi va vinde în totalitate investiţia minoritară la societatea rusă Interautomatika, care oferă bunuri şi servicii în domeniul echipamentelor şi sistemelor de control pentru centrale electrice", a explicat grupul german, într-un comunicat de presă. 


Compania germană a precizat că dispune de informaţii credibile potrivit cărora patru turbine electrice livrate în vara lui 2016 pentru un proiect din peninsula Taman, din sudul Rusiei, au fost modificate local şi mutate ilicit spre Crimeea, în pofida angajamentelor contractuale. 

Proiectul Taman se referea la construirea unei termocentrale în regiunea Krasnodar din Rusia, amplasată de cealaltă parte a Strâmtorii Kerci de Crimeea, peninsulă căreia Moscova vrea să-i reducă dependenţa energetică de Ucraina. 

Turbinele, produse la Sankt Petersburg

Turbinele au fost produse la firma Siemens Gas Turbine Technologies LLC, care are sediul la Sankt Petersburg. Compania este deţinută în proporţie de 65% de grupul german Siemens AG şi utilizează tehnologia Siemens. 

Siemens şi-a reconfirmat de asemenea propunerea de a răscumpăra aceste turbine şi de rupe contractul iniţial cu contractorul rus Technopromexport (TPE), societate pe care a acţionat-o în justiţie pentru a suspenda orice noi livrări de echipamente spre Crimeea şi a readuce turbinele la destinaţia lor iniţială. 

Construirea de termocentrale este vitală pentru a reduce dependenţa Crimeii de livrările de energie din Ucraina, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel