Siegfried Mureșan: UE va continua să sprijine Republica Moldova. Chișinăul trebuie să accelereze reformele

Sursă foto: Facebook Siegfried Mureşan
Sursă foto: Facebook Siegfried Mureşan

Siegfried Mureșan, vicepreședinte al PPE, a declarat că UE va continua să sprijine Republica Moldova în pandemie, dar a precizat faptul că Chișinăul trebuie să accelereze reformele.

Siegfried Mureșan, președinte al  PPE și al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a precizat ca în urma ședinței Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova care a avut loc ieri, 22 martie, a fost adoptată o declarație comună. Oficialul a precizat că semnatarii declarației susțin continuarea asistenței financiare și medicale pe care Uniunea Europeană și statele membre au oferit-o Republicii Moldova de la începutul pandemiei, dar totodată solicită că reformele administrative de la Chișinău să fie accelerate, scrie Jurnal.md.

„Justiția, sănătatea, economia și sistemul bancar sunt domeniile care au cea mai mare nevoie de reformă. Solicităm autorităților de la Chișinău să continue cu prioritate lupta împotriva corupției și spălării banilor. Am mai spus că investigațiile privind frauda bancară masivă din 2014 se desfășoară într-un ritm prea lent. Solicităm autorităților să țină cont de așteptările oamenilor: să aducă rapid în fața justiției toate persoanele responsabile de frauda bancară și să se recupereze banii pierduți” a declarat Siegfried Mureșan. 

 

Îngrijorări privind libertatea presei

Potrivit europarlamentarului, semnatarii declarației comune au solicitat și garantarea unei mass-media libere și diverse în Moldova.

„Pluralismul mass-media, protejarea presei independente și libertatea de exprimare sunt elemente de bază care susțin un sistem politic democratic. De aceea, ne arătăm îngrijorarea cu privire la finanțarea externă a unor posturi de televiziune din Republica Moldova. Cerem, astfel, îmbunătățirea cadrului legal în domeniu pentru a asigura sustenabilitatea economică, autonomia instituțională și independența editorială a mass-media din Republica Moldova”, a mai spus Sigfried Mureșan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel