Sibiu: Centrul istoric, închis pentru organizare Summitului UE

Sibiu
Sibiu

Centrul istoric al orașului Sibiu va fi închis pentru organizarea Summitului Uniunii Europene. 

Parcările din Piaţa Mică şi Piaţa Huet, situate în centrul istoric al municipiului Sibiu, se închid pentru aproximativ o lună de zile, începând de luni, 15 aprilie, până pe 16 mai, pentru a permite echipelor Ministerului Afacerilor Externe să instaleze corturile pentru jurnaliştii şi traducătorii care vor fi prezenţi în 9 mai, la Summitul UE.

"De luni, 15 aprilie, echipele Ministerului Afacerilor Externe, organizatorul Summitului european care va avea loc la Sibiu în 9 mai, vor începe instalarea corturilor din Piaţa Mică şi Piaţa Huet. Aceste corturi vor fi utilizate de jurnaliştii şi traducătorii prezenţi la eveniment. Pentru a permite desfăşurarea lucrărilor de montaj este necesară închiderea parcărilor din Piaţa Mică şi Piaţa Huet începând de luni, 15 aprilie. Acestea vor rămâne închise până în data de 16 mai, când corturile vor fi demontate. În această perioadă, sibienii sunt rugaţi să se reorienteze către alte parcări din zonă, atât către cele zonale, cât şi către cele de pe aliniamentele stradale", se arată în comunicatul de presă al Primăriei Municipiului Sibiu.

În 9 mai, Sibiul va fi, pentru o zi, capitala politică a Uniunii Europene, aici urmând să se reunească şefii de stat şi de guvern din UE. Summitul se va desfăşura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu din Piaţa Mare, iar preşedintele Klaus Iohannis va purta discuţii cu oaspeţii săi chiar în biroul unde a fost primar al municipiului, a spus recent primarul actual al oraşului, Astrid Fodor.


Vezi și: SALARII 2019. Cine câștigă mai bine în România?

Paște 2019. Maraton de încondeiat ouă la Sfântu Gheorghe

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel