Sfântul NECTARIE. Sfântul Nectarie a trăit la Mănăstirea Sfânta Treime din Insula Enghina până la sfârșitul vieții sale. A murit de cancer după o lungă luptă cu boala cumplită.
Sfântul NECTARIE. Chiar dacă a decedat răpus de cancer, despre Sfântul Nectarie se spune că este vindecător al acestei boli, pe lângă alte suferințe grave. Bolnavii se roagă la Sfântul Nectarie pentru a-i ajută să-și recapete sănătatea.
Sfântul NECTARIE. În București, pe 9 noiembrie, în această zi sfântă, oamenii se roagă la racla cu moaștele Sfântului Nectarie care se află la Mănăstirea Radu Vodă.
Sfântul NECTARIE. Mormântul său, loc de pelerinaj
Sfântul Nectarie Taumaturgul, adică Vindecătorul sau Cel ce tămăduieşte, este renumit pentru minunile pe care le făcea încă din timpul vieţii, cu rugăciunile sale fierbinţi, pentru toţi ce-i cereau ajutorul. După trecerea sa la cele veşnice, mormântul său a devenit loc de pelerinaj, iar înalţii ierarhi ai Bisericii lui Hristos, văzând minunile ce se săvârşeau acolo şi descoperind moaştele neatinse şi plăcut mirositoare au hotărât canonizarea Sfântului Nectarie.
Acesta este pentru întreaga lume ortodoxă, pentru toată Biserica lui Hristos, ajutor trimis de la Dumnezeu pentru cei aflaţi în suferinţă, în nevoi, în boli de toate felurile. Pe lângă acatistul şi rugăciunea stăruitoare către Sfântul Nectarie, pe lângă pelerinaje la sfintele sale moaşte, lectura acestor minuni de netăgăduit ce s-au săvârşit, este un prilej de a cunoaşte mai multe despre Sfântul Nectarie Taumaturgul şi despre dragostea sa nemărginită pentru oamenii aflaţi în suferinţă.
Sfântul NECTARIE. Minunile Sfântului Nectarie
Despre minunile Sfântului Nectarie se vorbește mereu, mai ales pe data de 9 noiembrie. Iată una dintre ele:
"Scrisoarea micului Anastasis
Domnul Temistocle vindea tablouri, rame şi mărunţişuri în prăvălioara lui din Constantinopol. Ţinea mult la familia lui şi se chinuia să-şi vândă "nimicurile" pentru ca să umple cinci guri flămânde. Deschidea dis-de-dimineaţă, îşi făcea semnul crucii privind spre biserica Sfânta Sofia, atârna ramele în cuiele ce se găseau pe pereţii din afară, lângă uşa magazinaşului, ştergea praful ce se aşeza din gros pe picturi - prăvălioara se găsea pe o străduţă strâmtă, nepietruită - şi aşa îşi aştepta clienţii. Domnul Temistocle era un om bun, care simţea durerea celuilalt. Când intra vreun şcolărel să ia o bomboană, gândea în sinea lui: "Sărăcuţul, este galben ca ceara. Cine ştie ce mănâncă". Cunoştea bine faţa sărăciei, după cum cunoştea şi sufletul omului, cu bunele şi cu relele lui. Dintre toţi copilaşii de prin vecini, cel mai mult ţinea la un băieţel dulce şi cuviincios, pe nume Anastasis, care trăia singur singurel într-o cămăruţă, peste drum de casa lui. Sărăcuţul, cu noaptea în cap pleca şi cu noaptea în cap se întorcea. După faţa-i trasă şi după hăinuţele şi ghetuţele lui rupte se putea uşor vedea că abia dacă avea ce mânca.
Într-o dimineaţă de iarnă, domnul Temistocle se îndrepta spre prăvălioara lui. Era frig şi zloată şi mergea strângându-şi pe el paltonul, când îl vede pe micul Anastasis că se apropie pe trotuarul celălalt.
- Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astăzi? Nu te duci la lucru? Băieţelule, o sa răceşti. Nu eşti îmbrăcat gros.
- Mă duc la postă să duc nişte scrisori.
- Dă-mi-le mie. Trec eu acum pe la poştă. Hai, fugi înapoi la lucru, că o să răceşti afară.
- Vă mulţumesc mult, domnule, spuse micuţul dârdâind de frig.
Ce i-a venit domnului Temistocle, că s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrica de tutun, a treia era... "CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER". S-a oprit locului şi a început sa zâmbească.
- Săracul băieţel! Ia să văd ce cere... A deschis scrisoarea şi a citit:
"Hristoase al meu,
Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat şi mi-e frig.
Din ce-mi dă stăpânul nu-mi ajunge nici de mâncare.
N-am reuşit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă.
Ce să mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne?
Ajută-mă! Mă închin Ţie. Robul Tău, Anastasis."
- Comoară scumpă, spuse domnul Temistocle şi a plecat spre casă. A pregătit un pachet cu haine călduroase de iarnă - flaneluţe, un palton, pantofi, şosete de-ale copiilor lui - şi s-a dus apoi la poştă.
[citeste si]
Peste două zile l-a şi văzut îmbrăcat în haine călduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului străluceau de bucurie. Ba luase pe chip şi o adiere de lumină tainică, căci cine poate şti câte nu şi-au spus seara la rugăciune Domnul şi micuţul Său rob...
Domnul Temistocle s-a bucurat mult să-l vadă fericit pe acel băieţel, dar nu avea cum să-i treacă atunci prin gând că Anastasis va ajunge cândva Sfântul Nectarie făcătorul de minuni... De unde să fi putut bănui?...".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
