Sevil Shhaideh, înfrângere cruntă pentru DNA

Sevil Shhaideh DNA
Sevil Shhaideh DNA

Sevil Shhaideh a scăpat de o parte din sechestrul pus în dosarul Belina.

Tribunalul Bucureşti a admis joi o cerere depusă de fostul vicepremier Sevil Shhaideh şi a dispus micşorarea sechestrului pus de DNA pe averea sa, de la suma de 3,8 milioane lei la 566.482 lei. 'Admite contestaţia formulată de Shhaideh Sevil împotriva măsurilor asiguratorii. Infirmă în parte ordonanţa contestată şi revocă corespunzător măsurile asiguratorii instituite de procuror asupra tuturor bunurilor inculpatei, în sensul că suma totală (în vederea reparării pagubei produse prin infracţiuni şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare) avută în vedere se micşorează de la 3.804.282,39 lei la 566.482,39 lei. Definitivă', se arată în decizia tribunalului.

Dosarul Belina

Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), este cercetată în dosarul 'Belina' pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave. Procurorii DNA susţin că, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi Braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, iar, după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual, prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel