Serviciului de Securitate din Ucraina: Rusia ar fi cumpărat zeci de mii de saci pentru cadavre

Prezența militară rusă este în creștere, nu există semne privind retragerea forțelor militare
Prezența militară rusă este în creștere, nu există semne privind retragerea forțelor militare

Șeful spionajului ucrainean, Roman Dudin, vorbește despre achiziția de către Federația Rusă a circa 45.000 de saci pentru cadavre.

Roman Dudin, șeful Serviciului de Securitate din Harkov a declarat: „Vedem mișcări masive de trupe ale Federației Ruse pe lungimea întregii linii de frontieră. Prezența militară rusă este în creștere, nu există semne privind retragerea forțelor militare, după așa numitele exerciții”, conform presei locale.

De asemenea, acesta a mai declarat că Rusia a cumpărat 45.000 de saci pentru cadavre, adăugând: „Cu toate acestea, eu cred că, în conformitate cu tradițiile antice rusești, ei vor îngropa cadavrele chiar în mijlocul câmpului, sau în acele morminte fără nume”, potrivit Antena 3. 

Ucraina instituie starea de urgență

Potrivit lui Alexei Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, starea de urgență va fi decretată pe întreg teritoriul controlat de guvernul de la Kiev și va dura 30 de zile, urmând să fie prelungită, în caz de nevoie, cu încă 30 de zile

Starea de urgență de decisă miercuri trebuie aprobată de Rada Supremă - parlamentul ucrainean - în termen de 48 de ore.

Vezi și: Ce se întâmplă cu românii care refuză încorporarea în armată în caz de război

"Principalul obiectiv al Federației Ruse este să destabilizeze Ucraina din interior iar pentru a împiedica acest lucru să se întâmple, am luat această decizie, astăzi", a precizat Danilov.

Potrivit oficialului ucrainean, introducerea stării de urgență va include întărirea ordinii publice și a securității la elementele critice de infrastructură și întărirea inspecțiilor pe anumite mijloace de transport, strictețea măsurilor fiind decisă în funcție de circumstanțele locale.

Ce spune premierul Nicolae Ciucă despre situația actuală

Premierul Nicolae Ciucă a spus, miercuri, în ședința de Guvern, că vrea să îi asigure pe toți românii că, la nivel instituțional, au fost luate toate măsurile în conformitate cu hotărârile CSAT, în contextul conflictului Rusia - Ucraina.

„Sunt măsuri pe care le-am coordonat cu aliații noștri și, desigur, cu statele membre ale UE. Au fost deja întocmite planurile necesare, verificarea mijloacelor și mecanismelor interne și aliate. Solicit, în continuare, tuturor miniștrilor cu responsabilități în domeniu să continue analiza și desigur partea de evoluție a situației, fiind în continuare nevoie de coordonare și vigilență, astfel încât să putem să asigurăm cetățenii că suntem în măsură să ne garantăm securitatea și apărarea”, a spus premierul Nicolae Ciucă, miercuri, 23 februarie, la începutul ședinței de Guvern.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel