Serviciile de ridesharing. Scrisoare deschisă pentru Liviu Dragnea: De dumneavoastră depinde...

Asociaţia Coaliţia pentru Economia Digitală a transmis o scrisoare deschisă liderului PSD, Liviu Dragnea, în ceea ce privește implicarea pentru reglementarea cât mai rapidă a serviciilor de rideshareing şi e-hailing disponibile pe piaţa din România.

"Ne adresăm Dumneavoastră ca Președinte al principalului partid de guvernământ pentru a preveni o criză care poate avea efecte extrem de grave atât asupra cetățenilor, cât și asupra economiei românești. Modificările aduse de ordonanța care modifică legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, intrate în vigoare săptămâna trecută, împreună cu lipsa unei reglementări specifice pentru industria de ridesharing și e-hailing au creat o criză în domeniul serviciilor de transport alternativ, criză care se adâncește pe zi ce trece. Așa cum anticipasem, modificările la legea taximetriei au dus la numeroase abuzuri, mulți șoferi ai Uber, Clever și Bolt fiind amendați de Politie și luandu-se împotriva lor masura ridicării plăcuțelor de înmatriculare pentru 6 luni.

Mai mult, incertitudinea a redus numărul șoferilor activi pe aplicațiile companiilor de ride sharing, acesta fiind cu 25% mai mic decât media zilnică, ceea ce a făcut ca timpul de așteptare să crească la peste 10 minute. În prezent sunt cu aproximativ 35% mai puțini șoferi care preiau comenzi pe cele trei aplicații. Acest lucru se traduce în timpi foarte mari de așteptare, de aproape patru ori față de o zi obișnuită dar și în costuri considerabil mai mari pentru românii care folosesc aceste aplicații", a transmis Asociaţia Coaliţia pentru Economia Digitală, într-o scrisoare deschisă.

Vezi și: Scrisoare deschisă pentru Viorica Dăncilă: Efecte extrem de grave!

"O reglementare cât mai urgentă" 

"Serviciile de ridesharing și e-hailing sunt folosite de 2,5 milioane de români, iar existența și buna funcționare a acestora sunt esențiale pentru asigurarea unui transport eficient în București și marile orașe ale țării. Nu doar industria, dar și utilizatorii acestor servicii doresc o reglementare cât mai urgentă a acestora. O petiție care cere reglementarea de urgență a acestui tip de servicii a adunat, în câteva ore, zeci de mii de semnături iar numărul acestora crește în fiecare minut.

Domnule Președinte, deși am discutat împreună cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și cei ai Ministerului Dezvoltării Regionale ca reglementarea acestor servicii să fie aprobată în același timp cu intrarea în vigoare a modificărilor la legea taximetriei, acest lucru nu s-a întâmplat. Deși cele două ministere au elaborat deja un priect de Ordonanță de Urgență, iar industria și experții au oferit toate propunerile necesare pentru ca acest proiect să permită funcționarea în continuare a acestor servicii, adoptarea acestuia intarzie.

Este nevoie de o decizie politică pentru adoptarea acestui proiect de Ordonanță de Urgență în prima ședință de Guvern. De decizia Dumneavoastră nu depinde doar transportul celor 2,5 milioane de utilizatori, ci și veniturile celor peste 20.000 de șoferi, precum și beneficiile economice de peste 1 miliard de lei pe care le crează aceste servicii", a mai transmis asociația, în aceeași scrisoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel