Serghei Șoigu, ministrul Apărării din Federația Rusă, a avut o apariție publică astăzi, 24 martie 2022.
Televiziunea rusă a difuzat imagini (mute) în care apare președintele Putin, care se pare că ține o reuniune a Consiliului de Securitate cu oficiali de rang înalt, inclusiv cu ministrul Apărării Serghei Șoigu.
Shoigu nu mai fusese văzut în public din 11 martie și existau zvonuri că ministrul era bolnav sau chiar ar fi fost arestat.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a spus jurnaliştilor că Putin va ţine astăzi o şedinţă a Consiliului de Securitate şi a fost întrebat şi despre Serghei Şoigu.
El a spus că ministrul "are o mulțime de lucruri de care se ocupă, n prezent existând o operațiune militară". "Nu este timp pentru activitate media", a adăugat Peskov, conform BBC.
Potrivit proiectului Declaraţiei finale a summitului NATO, Alianţa-Nord-Atlantică susţine Ucraina şi cere Rusiei să oprească imediat invazia militară lansată în urmă cu exact o lună. Dar Alianţa Nord-Atlantică reiterează că nu se va implica direct pentru oprirea invaziei militare ruse, afirmă oficiali de la sediul NATO din Bruxelles, sub protecţia anonimatului, potrivit site-ului Politico.eu.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, li s-a adresat liderilor statelor NATO prin videoconferinţă şi a cerut intensificarea asistenţei militare şi „ajutor, sub orice formă, pentru închiderea spaţiului aerian ucrainean".
Alianţa-Nord-Atlantică a transmis clar, în mai multe rânduri, refuzul de a se implica în instituirea unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina, pentru a evita riscurile unei confruntări militare directe cu Rusia.
Președintele României, Klaus Iohannis, a discutat, joi, cu președintele SUA, Joe Biden, la reuniunea extraordinară a șefilor de stat și de guvern din țările membre NATO, care are loc la Bruxelles.
Conform imaginilor publicate de Administrația Prezidențială, Klaus Iohannis a discutat cu președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden în sala unde se desfășoară reuniunea extraordinară a șefilor de stat și de guvern din țările membre NATO.
NATO a aprobat Grupul de luptă care va fi poziționat în România, a spus înaintea reuniunii președintele Klaus Iohannis. Acesta a menționat că este „foarte bucuros că s-a decis atât de repede”.
„Avem deja acum, înainte să începem summitul, o veste foarte bună. Probabil ați aflat, conform declarației Secretarului General Jens Stoltenberg, deja NATO a aprobat Grupul de luptă care va fi poziționat în România. Este acel grup de luptă pe care l-am solicitat”, a declarat președintele Klaus Iohannis înaintea reuniunii extraordinare a șefilor de stat și de guvern din țările membre NATO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu