Serghei Gorbunov a fost liberat condiţionat şi va fi expulzat în Republica Moldova

Cetăţeanul moldovean Serghei Gorbunov, condamnat, în anul 2010, la 16 ani de închisoare pentru tâlhărie, a fost liberat condiţionat printr-o hotărâre a Judecătoriei Deva, fostul deţinut fiind preluat marţi, de Interpol, pentru a fi expulzat în Republica Moldova.

"Instanţa a admis cererea de liberare condiţionată. Bărbatul a fost pus în libertate. El a fost preluat de Interpol în vederea expulzării în Republica Moldova", a declarat marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Deva, Lucian Feraru.

Serghei Gorbunov a fost condamnat, în toamna lui 2010, de Judecătoria Deva, la 16 ani de închisoare pentru tâlhărie, după ce a fost acuzat că, în anul 2003, l-ar fi atacat pe patronul unei case de schimb valutar din Deva şi apoi i-a furat o borsetă în care se aflau peste 65.000 de lei.

Instanţa a mai decis ca Serghei Gorbunov să plătească părţii vătămate suma de 50.000 de lei daune materiale şi 8.000 de lei daune morale.

Gorbunov s-a adresat Curţii de Apel Alba Iulia, însă o instanţă i-a respins recursul, în noiembrie 2011, printr-o decizie definitivă, menţinând astfel sentinţa pronunţată de Judecătoria Deva în acest caz.


Vezi și: 

Rareș Bogdan, number one al lui Klaus Iohannis? Răspuns în DIRECT

Percheziții dezinfectanți. Directoarea unei firme vizate a răbufnit la adresa televiziunilor, declarații tranșante

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel