Seniorii Sectorului 6 învață să trăiască în siguranță

Vineri, 7 iunie 2019, la sediul Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală Conacul Golescu-Grant, din Sectorul 6, a avut loc evenimentul "Balul siguranței seniorilor", realizat prin parteneriatul dintre Direcția Generală de Poliție a Municipiului București şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

Întâlnirea şi-a propus să ofere persoanelor vârstnice din Sectorul 6 informaţii concrete privind principalele metode de agresiune şi înşelăciune practicate de infractori, astfel încât bătrânii să fie protejaţi în faţa actelor antisociale.

În cadrul manifestării, peste 150 de seniori au participat la un instructaj oferit de lucrători ai Poliției Capitalei, dar şi la un program artistic susținut de Ansamblul Ciocârlia al Ministerului Afacerilor Interne, Ansamblul Mandi Pană, interpretul Florin Racoci şi invitatul special al evenimentului, Mirabela Dauer.

Programul a fost presărat cu sfaturile preventive ale poliţiştilor de la Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității.
Manifestarea face parte din Proiectul "Seniori vigilenți", nominalizat de Rețeaua Europeană a Prevenirii Criminalității, în anul 2017, ca exemplu de bună practică la Bruxelles.

În perioada 3-9 iunie 2019, s-a desfășurat cea de a XVI-a ediție a "Săptămânii prevenirii criminalității", o manifestare care a avut ca scop apropierea de comunitate, de nevoile ei, precum și reactivarea spiritului civic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel