Senatul rus a aprobat suspendarea tratatului INF

Consiliul Federaţiei (Senatul rus) a aprobat miercuri suspendarea tratatului privind forţele nucleare intermediare (INF), încheiat cu SUA, ca răspuns după o măsură similară adoptată de Washington în februarie, transmite agenţia EFE.

Camera inferioară a legislativului rus, Duma, votase deja această suspendare pe 18 iunie.

Proiectul de lege pentru suspendarea participării la tratat a fost prezentat legislativului de către preşedintele Vladimir Putin, care acum mai trebuie doar să promulge actul normativ pentru ca acesta să intre în vigoare. 

Conform legii, preşedintele Vladimir Putin poate repune în vigoare tratatul în cazul în care SUA îşi schimbă poziţia.

Washingtonul acuză Moscova de încălcarea pactului prin dezvoltarea noii sale rachete Novator 9M729 (SSC-8, în codificarea NATO), fapt negat de Moscova, care susţine că noua rachetă nu depăşeşte raza de acţiune de 500 km, reproşând la rândul său SUA desfăşurarea de elemente ale scutului antirachetă în Europa.

SUA au anunţat în februarie că se retrag din tratat în urma refuzului Moscovei de a renunţa la racheta Novator 9M729, o decizie similară venind la scurt timp din partea Rusiei, care a asigurat totuşi că, deşi se retrage din INF, nu va desfăşura rachete cu raze cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri (limitele prevăzute de acest tratat) nici în partea europeană a Rusiei şi nici în alte zone ale lumii, atât timp cât nici Washingtonul nu va desfăşura astfel de rachete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel