Senatul, lege pentru animalele care au aparținut instituțiilor

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu unanimitate de voturi, propunerea legislativă privind întreţinerea animalelor de serviciu şi după scoaterea din activitate de către instituţiile şi structurile publice.

'Animalele de serviciu sau destinate serviciului care aparţin instituţiilor şi structurilor publice din România au dreptul la hrană şi îngrijire conform prevederilor legale în vigoare şi după scoaterea din funcţiune sau declasare', prevede un amendament admis la proiectul iniţiat de parlamentari PNL, PMP şi USR. Reprezentantul Guvernului, Mihai Valeriu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a prezentat punctul de vedere al MAI cu privire la acest proiect, el fiind în acord cu raportul de admitere cu amendamente elaborat de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Legea repară o nedreptate

Senatorul liberal Florin Cîţu a declarat că este un proiect de lege care 'repară' o nedreptate pentru animalele de serviciu care servesc România pe câmpul de luptă, la frontieră sau în lupta cu infractorii. La rândul său, senatorul social-democrat Şerban Nicolae a apreciat această iniţiativă ca fiind 'corectă şi cât se poate de bine justificată'. 'E vorba de animale care şi-au îndeplinit un serviciu în interesul societăţii însoţind echipaje umane atât în străinătate, cât şi pe teritoriul României în misiuni de pază, de patrulare, misiuni de detectare a unor substanţe interzise. Toţi cei care au lucrat cu animale de serviciu în misiunile pe care le-au îndeplinit se ataşează de aceste animale, le recunosc contribuţia şi au făcut apel să le tratăm ca atare', a punctat Nicolae. Legea este organică, Senatul fiind prima Cameră sesizată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel