SEJUR în plin proces. Un PROXENET cercetat a primit UNDĂ VERDE să plece în străinătate

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Judecătorii au admis cererea unui proxenet de a pleca în Olanda și Germania, timp de o lună, în plin proces. 

Judecătorii de la Tribunalul Galați au admis cererea lui Alexandru Giuliano I., un gălățean acuzat de trafic de persoane în formă continuată, trafic de minori și proxenetism în formă continuată, de a părăsi țara timp de o lună.

Bărbatul, arestat inițial, a fost pus în libertate în luna august și plasat sub control judiciar. Săptămâna aceasta, Tribunalul Galați a decis că individul poate părăsi țara timp de o lună.

„În temeiul art. 215(8) şi (9) Cod Procedură Penală încuviinţează părăsirea teritoriului României de către inculpatul Ifrim Alexandru Giuliano în perioada 28.10 – 30.11 2020 în vederea deplasării pe teritoriul Olandei şi Germaniei.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu”, a stabilit instanța pe 21 octombrie, informează Adevărul

Gălățeanul este acuzat că în perioada 2011 - 2017, a indus în eroare tinere și adolescente, împreună cu o altă persoană, promițându-le locuri de muncă în Irlanda. Ajunse acolo, femeile erau sechestrate și obligate să se prostitueze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel