Şeful diplomaţiei palestiniene denunţă sprijinul ambasadorului american pentru planul lui Netanyahu

Şeful diplomaţiei palestiniene, Riyad Al-Malki, a denunţat luni, la Varşovia, sprijinul exprimat de ambasadorul american la Ierusalim pentru proiectul israelian de anexare a unei părţi a teritoriilor palestiniene ocupate, şi s-a întrebat dacă Israelul este 'o vacă sfântă' de care 'nimeni nu se poate atinge', relatează AFP. 

Aflat într-o vizită în Polonia, ministrul palestinian a comentat, în faţa presei, declaraţiile ambasadorului David Friedman pentru cotidianul New York Times, potrivit cărora, în anumite circumstanţe, Israelul ar avea 'dreptul de a păstra o parte, dar probabil nu tot' din coloniile sale din Cisiordania ocupată, aşa cum prim-ministrul Benjamin Netanyahu a promis în campania electorală. 'Prin această declaraţie, Friedman încearcă să-l ajute pe Netanyahu să prindă curajul de a lua o astfel de decizie', sau măcar să facă din aceasta 'un subiect de dezbatere nu doar în Israel, ci şi în SUA şi la nivel internaţional', a comentat Al-Maliki, insistând că ar fi vorba despre o încălcare a dreptului internaţional şi a unor rezoluţii ale ONU.

Potrivit responsabilului palestinian, comunitatea internaţională are datoria să reacţioneze, el amintind că Uniunea Europeană a adoptat sancţiuni împotriva unor acţiuni similiare - fără a cita însă în mod explicit anexarea Crimeii de către Rusia.

'Trebuie să ne aşteptăm din partea comunităţii internaţionale să adopte sancţiuni dacă Israelul se hazardează să ia o asemenea decizie (...), sau Israelul este vaca sfântă de care nimeni nu are voie să se atingă?', a adăugat el. Întrebat cu privire la planul preşedintelui american pentru Orientul Mijlociu - al cărui conţinut exact nu este cunoscut deocamdată - şi despre summitul din 24-25 iunie de la Manama, la care va fi dezvăluită componenta economică, Al-Malki a reafirmat că palestinienii nu vor renunţa niciodată la aspiraţiile lor la un stat independent 'în schimbul câtorva miliarde de dolari'. 'O asemenea conferinţă este condamnată la eşec înainte de a începe', a conchis ministrul palestinian. În fine, întrebat despre participarea Palestinei la conferinţa ce va urma celei de la Varşovia cu privire la Orientul Mijlociu, prevăzută în 2020 la Washington, el a declarat că aceasta ar trimite o delegaţie dacă invitaţia ar veni exclusiv din partea Poloniei. Însă 'nu avem încredere în administraţia americană actuală', a subliniat el, protrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel