Şefa Secţiei de Psihiatrie a SJU Piteşti, acuzată că a luat mită de peste 140 de ori, a fost reţinută

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Şefa Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, acuzată că a luat mită de peste 140 de ori, a fost reţinută. Este vorba de un dosar instrumentat de Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Conform unui comunicat transmis vineri de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), faţă de suspectă în cauză se face urmărirea penală, la săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

În dosar a mai fost hotărâtă măsura controlului judiciar faţă de un asistent medical şi un registrator medical de la același spital, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, dar și tăinuire.

'În perioada mai-august 2023, inculpata ar fi primit, în biroul de lucru al acesteia situat în incinta Secţiei de Psihiatrie din cadrul SJU Piteşti, în mai multe rânduri, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba de cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei.

Uneori, sume de bani primite cu titlu de mită erau remise de inculpată şi altor cadre medicale din unitatea medicală unde îşi desfăşura activitatea', se arată în comunicat.

În cursul zilei de joi au fost făcute 4 percheziţii domiciliare în Piteşti şi Curtea de Argeş. Una a fost făcută la sediul SJU Piteşti, iar una la sediul Policlinicii Spitalului Municipal Curtea de Argeş, locurile unde îşi desfăşoară activitatea psihiatrul, iar una la domiciliul unei persoane fizice, dar și una la o societate comercială.

După ce s-au finalizat descinderile, au fost puse în executare 5 mandate de aducere a unor oameni ce aveau calitatea de suspecţi. Şefa Secţiei de psihiatrie a SJU Piteşti va fi prezentată vineri la Tribunalul Argeş. Va fi propusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel