Casandra Nițescu, șefa Arestului Central, a arătat schimbările de care a beneficiat ”Beciul Domnesc”.
Comisarul-șef de poliție Casandra Nițulescu a vorbit în cadrul emisiunii Culisele Justiției de la DC News TV și DC News despre ceea ce a reușit să realizeze în privința Arestului Central, schimbând la față locul cunoscut și ca ”Beciul Domnesc”.
”Este posibil să fi existat (n.r. șobolani, insecte, gândaci), am auzit și eu, însă să știți că s-au luat măsuri, se iau în continuare”, a declarat comisarul-șef Casandra Nițulescu prezentând și câteva fotografii dinainte și de după reparațiile care au avut loc la ”Beciul Domnesc”, care ține de Ministerul Afacerilor Interne.
”Aici este din exteriorul Arestului, curtea exterioară a Arestului, cu o clădire și garajul, cum am găsit-o în 2019. Primul lucru pe care mi l-a spus dl director general a fost: Casandra, te rog, hai să facem treabă. Să rezolvăm, să arate a o instituție demnă de Poliția Capitalei, de Poliția Română. Nu putem să stăm așa. Nici personalul, nici persoanele private de libertate.
Acum este așa. Partea garajului, cu mașinile achiziționate, flota auto nouă. Ne mândrim cu ceea ce arătăm. (...) Prin sprijinul Poliției Române, au fost achiziționate pentru toată țara autospeciale Mercedes, specifice transportului și escortării persoanelor private de libertate”, a explicat șefa Arestului Central.
FOTO: Captura video Culisele Justiției
De asemenea, Casandra Nițulescu a prezentat și imaginile cu o clădire ”care a fost pe vechea Securitate folosită pentru Santinelă”, despre care spune că împreună cu ”factorii de conducere” s-a luat decizia de a-i schimba destinația.
FOTO: Captura video Culisele Justiției
Întrebată ce se întâmpla înainte în această clădire, șefa Arestului Central a precizat că de la mansarda clădirii ”se supravegheau persoanele private de libertate din afara centrului. Era un post de Santinelă. Cum vedeți la Penitenciar (n.r. care ține de Ministerul Justiției). Și astăzi, noi ne-am gândit să îi oferim o utilitate moral-religioasă, atât pentru persoanele private de libertate, de cult ortodox, dar să nu discriminăm pe celelalte persoane, avem două încăperi. (...)
Este bijuteria noastră. Așa arăta înainte, așa arată acum, în luna mai se împlinește un an de când ne-am apucat. Prin sprijinul Patriarhiei Române, a conducerii Direcției Generale a Poliției Municipiului București, ca fonduri, iar la munca propriu-zisă, la ce ați văzut aici, este mâna persoanelor private de libertate, scose la muncă neremunerată. Ei au vrut să se îndrepte, să se reabiliteze în viață”, a mai spus șefa Arestului Central.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu