Șef din Prefectura Mehedinți, trimis în judecată de DNA. Alături de el și un funcționar din primăria Drobeta-Turnu Severin

Constantin Vintilă, şeful Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi, şi Cătălin Iancu Preduţ, directorul executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din Primăria Drobeta Turnu Severin, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Cei doi au fost trimiși în judecată într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni Agerpres, procurorii anticorupţie de la Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Constantin Vintilă, la data faptelor şef al Serviciului juridic din cadrul Instituţiei Prefectului Mehedinţi şi membru al Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru luare de mită, spălarea banilor şi complicitate la luare de mită.

În faţa judecătorilor va ajunge pentru luare de mită şi Cătălin Iancu Preduţ, la data faptei director executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin şi vicepreşedinte al comisiei de punere în posesie, constituită la nivelul Comisiei Locale de fond funciar.

Ce au descoperit procuorii 



Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada aprilie - mai 2019, Constantin Vintilă, în calitatea menţionată, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) foloase materiale necuvenite pentru ca, în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor sale de serviciu, să îi ofere sprijin pentru emiterea a unui titlu de proprietate pentru o suprafaţă de teren de 5.000 mp situată în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin, persoana respectivă fiind îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Concret, arată anchetatorii, Vintilă ar fi pretins pentru sine de la martor cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 de mp din suprafaţa de teren aflată în litigiu.

"În contextul menţionat, dar şi ca urmare a presiunilor constante exercitate asupra martorului de către inculpat, la data de 9 iunie, ar fi fost încheiate la notar un contract de dezmembrare a suprafeţei de 5.000 mp teren şi unul de vânzare-cumpărare a unei părţi de 1.000 mp de teren către inculpatul Constantin Vintilă. În realitate, preţul menţionat în contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost unul fictiv şi nu a fost plătit niciodată, documentul respectiv fiind încheiat şi autentificat doar pentru a se masca mita primită de funcţionar", se precizează în comunicat.

A cerut mită un teren 



De asemenea, spun procurorii, în perioada aprilie - mai 2019, prin intermediul lui Constantin Vintilă, şi Cătălin Iancu Preduţ, în calităţile menţionate, ar fi pretins aceleiaşi persoane cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 de mp tot pentru ca, în exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor sale de serviciu, să îi ofere acesteia sprijin pentru finalizarea cu succes a procedurii administrative de reconstituire a dreptului de proprietate.

"Ulterior, la începutul lunii iulie 2020, s-ar fi convenit ca, în locul transferării în modalitatea de mai sus a suprafeţei de teren de 1.000 mp, Cătălin Iancu Preduţ să primească efectiv o sumă de bani, în numerar, 30.000 de euro, aspect care s-a şi concretizat la data de 9 iulie, când a fost constatată infracţiunea flagrantă", menţionează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Craiova cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel