EXCLUSIV  Sediu muncă versus locuință. Românii, ”mai TARI” ca suedezii. Condamnați la 30 ani pentru niște bombe

Centralele de apartament, INTERZISE
Centralele de apartament, INTERZISE

Mai nou, oamenii, când vin la un interviu de angajare, nu mai pun celebra întrebare - ”Cât este salariul?”. A devenit irelevantă. Acum, ei au altă preocupare.

”Unde aveți sediul?” Aici, mă refer, desigur, la situația din București. După cum știți, din punctul A până în B faci cel puțin o oră... practic... oriunde te duci. 

Și acum, la angajare, oamenii sunt disperați să afle unde este sediul de unde vor lucra. De ce? Pentru că au vrut să fie proprietari fără să le pese că, în viața asta, mobilitatea este mai importantă decât orice. Și uite așa și-au luat, fără să exagerăm prea mult, ghene infecte prin Popești Leordeni, Roșu, Bragadiru, Chiajna sau alte centre care deși sunt cum sunt... au nume care se termină toate în RESIDENCE.

Să vă dăm un exemplu: În Bragadiru, un apartament cu două camere costă doar 24.000 euro! Sau o garsonieră, de 30 metri pătrați.... la 15.000 euro! Sunt și la 10.000 euro... Și omul își ia acolo că atunci când ai un salariu de 2000 lei, în loc să-ți dorești să evoluezi profesional pentru a ajunge măcar la 4000 lei salariu și să investești în perfecționarea educațională, vrea să-și atârne o cheie la breloc doar pentru a se numi proprietar. Desigur, și să se chinuie cu un credit pe 30 ani.

Revenind. Să zicem că omul lucrează la Casa Presei și stă în Bragadiru. Până la muncă face peste o oră și 15 minute dus, o oră și 30 minute la întors. În total, cam trei ore zilnic - ăsta este prețul pe care îl plătesc zilnic proprietarii de apartamente la 24.000 euro. Acei proprietari care au vrut încă de pe la 25 ani să fie ”proprietari”. Desigur: mult spus proprietari, că abia după 30 ani când achiți suma devii proprietar. Până atunci ești condamnat la ani grei de plată la bancă. 

Cel mai bine este, cât ești tânăr, să stai în chirie pentru ca atunci când găsești un job unde primești, de exemplu, 5000 lei, să nu-l refuzi doar pentru că este departe de tine. Desigur, nu vorbesc despre oamenii care au bani și-și pot lua apartamente în zone centrale, vorbesc doar de cei care nu au bani, devin datori vânduți și prizonierii băncilor și care nu au perspective să câștige mai mult de 2000 lei.

Dar în România, a sta cu chirie a devenit o rușine, un semn de impotență. O arată cifrele: România este pe primul loc în UE când vine vorba despre numărul de proprietari de locuinţe. 96% deţin imobilele în care locuiesc, arată o statistică Eurostat.

Românii preferă să fie proprietari, doar 4% din populaţie (faţă de 30% media UE) stă cu chirie (în fiecare stat membru UE sunt mai mulţi proprietari de locuinţe decât chiriaşi, pe ultimul loc clasându-se Suedia cu 65% proprietari).

Și atunci... ne mai mirăm de ce dezvoltatorii imobiliari se îmbogățesc de pe urma noastră. Vând, pe bandă rulantă, în România blocuri la nivel de groapă, făcute pe repede înainte, cu rezistență îndoielnică etc etc.

VEDEȚI ȘI ACEST ARTICOL în care aflăm cum suntem păcăliți pe site-urile de imobiliare - EXCLUSIV REZISTENȚĂ la cutremur: Seismul NEMAIÎNTÂLNIT care va lovi România. Cum suntem luați de proști când vrem să ne cumpărăm apartamente

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel